Acasa Eveniment Comisia SRI: Facem dezbatere publică pe tema acoperiţilor din presă, cu jurnalişti, instituţii media

Comisia SRI: Facem dezbatere publică pe tema acoperiţilor din presă, cu jurnalişti, instituţii media

3 min read
0
0
582

Comisia de control SRI va face, ca urmare a unei solicitări primite din partea societăţii civile, o dezbatere publică pe tema „acoperiţilor“ din presă, la care vor participa jurnalişti şi instituţii media, a declarat astăzi preşedintele Comisiei, Adrian Ţuţuianu, potrivit Mediafax.

„Am primit câteva sesizări de la asociaţii, fundaţii, ceea ce numim îndeobşte ca fiind societatea civilă. Am primit de la Active Watch şi alte asociaţii pe două teme care sunt cunoscute deja public: o sesizare care priveşte accesarea de către SRI a unor fonduri europene şi cea de-a doua solicitare – de la aceleaşi fundaţii – legat de prezenţa sau nu în presă a acoperiţilor. Ni s-a solicitat să facem şi o dezbetere publică pe acest subiect şi vă asigur că tot în următoarele două luni de zile vom stabili când facem această dezbatere publică, în ce format. Evident că dumneavoastră individual sau prin structurile profesionale veţi fi parte a acestei dezbateri“, a spus Ţuţuianu.

Preşedintele Comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat recent că pot fi „acoperiţi“ şi în presă, dacă este identificat un om valoros. „Dacă în anumite zone există interdicţia – judecători, procurori, magistraţi şi în politică, în celelate zone ale societăţii civile nu există interdicţia. Ca atare, dacă este identificat un om valoros care poate contribui cu informaţii la securitatea naţională a României, poate fi şi din presă. Nu sunt comod neapărat, în plan personal, cu ideea, dar putem face şi altfel analiza – un jurnalist este un om cu foarte multe contacte, cu foarte multe informaţii care pot fi foarte valoroase, cu acces în foarte multe medii. Ca urmare, lucrul acesta se poate întâmpla, indiferent că dacă ne place nouă sau nu“, a spus Ţuţuianu despre posibilitatea existenţei unor ofiţeri SRI sub acoperire în media.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Ministru UDMR, inregistrat în timp ce își bate joc de România: ”Îmi bag (p..a) în interesul național! Pentru că eu sunt ungur!”, este implicat in 4 dosare penale din o condamnare

Scandalul demisiei fulgerătoare a ministrului Culturii, Demeter Andras Istvan, zguduie cla…