Pe Valea Prahovei este iarnă în toată regula În Bucegi ninge de câteva ore, iar stratul de omăt atinge 5 centimetri, după ce vremea s-a răcit brusc peste noapte, iar temperaturile au scăzut. În stațiunile de pe Valea Prahovei mercurul din termometre a coborât până la 4 grade Celsius, iar la peste 1.800 de metri altitudine la -2 grade. Pe Valea Prahovei, la altitudini mari, este deja iarnă în toata …Citeste mai mult
Un militar detaşat la Constanța a aruncat cu benzină pe o farmacistă Un bărbat în vârstă de 34 de ani a intrat într-o farmacie din cartierul Km 4-5 din municipiul Constanţa şi după ce a stropit cu benzină vânzătoarea a cerut toți banii din casă. Farmacista agresată a explicat: „A intrat pur şi simplu în farmacie, eu eram aplecată, îmi făceam medicamentele şi facturile la marfa pe care o primisem şi dintr-o dată …Citeste mai mult
Încă o zi liberă pentru români Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care ziua în care se sărbătoreşte Unirea Principatelor Române devine zi liberă nelucrătoare. Proiectul de lege depus de mai mulţi parlamentari PSD modifică alineatul 1 al articolului 139 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii. Astfel, data de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române este declarată zi nelucrătoare adăugându-se celorlalte sărbători legale …Citeste mai mult
DJ Boroş arestat pentru pornografie infantilă, trafic de minori şi şantaj Procurorii DIICOT din Cluj îl acuză pe Mihai Bogdan Pop, 40 de ani, cunoscut ca DJ Boroş, că a ademenit două minore de 11 şi 13 ani, cărora le-a promis cadouri şi că le va face „vedete”. În schimb, le cerea să îi trimită fotografii cu conţinut sexual explicit şi urmărea să întreţină relaţii sexuale cu ele. Bărbatul intra pe …Citeste mai mult
EXCLUSIV: Șef nou la Serviciul permise și înmatriculări auto Prahova Surse au declarat pentru stirileproprahova.ro că noul șef al Serviciului Public Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Prahova (SRPCIV) este doamna Roxana Râmneanțu.Citeste mai mult
Hoțul casetei cu bijuterii de 100.000 de euro, reținut Bărbatul acuzat că, în vara acestui an, a furat dintr-o locuință din comuna prahoveană Berceni o casetă cu bijuterii în valoare de 100.000 de euro, a fost reținut, joi după-amiază, în urma mai multor ore de audieri, surse apropiate anchetei spunând că el a fost prins după ce a trimis victimei înapoi, prin colet, o parte din obiecte. Persoana în …Citeste mai mult
Ziua Mondială a Educației. Elevii o sărbătoresc acasă Astăzi, 5 octombrie, pe plan mondial va fi sărbătorită Ziua Educaţiei; o ocazie potrivită de exprimare a respectului şi a aprecierii pentru contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei generaţiilor viitoare. Elevii şi profesorii nu fac cursuri clasice miercuri, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educaţiei. Măsura a fost luată printr-un ordin al ministrului Educaţiei, prin care a fost stabilită …Citeste mai mult
Mâine vor fi decernate titlurile de „Elevul Anului” și „Profesorul Anului” Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova, va decerna miercuri, 5 octombrie, titlurile de „Elevul Anului” și „Profesorul Anului”. Festivitatea, prilejuită cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, va avea loc în cadrul unui eveniment deja consacrat, care se va desfășura, începând cu ora 11.00, în sala de festivități a Inspectoratului Școlar Județean Prahova, municipalitatea reafirmându-și astfel dorința …Citeste mai mult
Lista coloneilor făcuți de Oprea la „apelul bocancilor” Peste 700 de persoane au primit grade ilegal în Armată în perioada în care ministru al Apărării Naționale a fost Gabriel Oprea (23 decembrie 2009 – 7 mai 2012). Printre acestia se numără şi Kovesi Laura Codruţa căreia i s-a acordat gradul de locotenent – colonel în rezervă la data de 31.10.2011. Isărescu Constantin Mugurel a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă la …Citeste mai mult
Vizite gratuite la Castelul Peleș Sinaia Castelul Peleș, situat pe domeniul regal din stațiunea Sinaia, va putea fi vizitat gratuit, miercuri, cu ocazia împlinirii a 133 de la inaugurarea oficială a construcției ca sediu al „noii dinastii”. Potrivit unui anunț postat, luni seară, pe pagina de Facebook a Muzeului Național Peleș (MNP), în data de 5 octombrie va fi sărbătorită Ziua Castelului Peleș, la 133 de …Citeste mai mult
Astra Vagoane contestă în instanță decizia CNSC privind licitația pentru cele 20 de tramvaie noi ale Ploieștiului