SportCampionatele Naţionale de Gimnastică Artistică la Ploieşti RedactiaPosted on 06/10/20183 min read0 0 737 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Consiliul Judeţean Prahova, Primăria Ploieşti, împreună cu Federaţia Română de Gimnastică anunţă organizarea în municipiul Ploieşti a două evenimente sportive: Campionatele Naţionale de Gimnastică Artistică şi prima etapă a programului naţional de selecţie ‘Hai cu noi în ţara campionilor!’ Proiectul ‘Hai cu noi în ţara campionilor!’ a fost gândit cu scopul de a atrage către gimnastică un număr cât mai mare de copii, de a descoperi şi creşte noi talente, pentru asigurarea unor generaţii viitoare valoroase de gimnaste şi gimnaşti. Programul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între patru şi şapte ani, iar municipiul Ploieşti a fost ales ca primă gazdă a etapelor de selecţie la cluburile locale. Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, 6 octombrie 2018, începând cu ora 11:00, în exterior, în faţa Sălii Sporturilor Olimpia din Ploieşti. ‘Hai cu noi în ţara campionilor’ reprezintă totodată şi o acţiune premergătoare Campionatelor Naţionale de gimnastică artistică, Open şi al Reprezentativelor de Club Masculin şi Feminin, ajunse la cea de-a 71-a ediţie, organizate de Federaţia Română de Gimnastică, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Municipiului Ploieşti, în perioada 12 – 14 octombrie 2018. Este pentru a patra oară când Ploieşti va găzdui întrecerile naţionale de gimnastică artistică, după ediţiile din 2007, 2008 şi 2017. La conferinţa de presă organizată la Palatul Administrativ al Municipiului Ploieşti, vineri, 5 octombrie, au fost prezenţi: Bogdan Andrei Toader, Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Cristian Ganea, Viceprimarul Municipiului Ploieşti, Cristian Nica, Directorul CSM Ploieşti, Andreea Răducan, Preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică.
Bătrân mort cu fracturi craniene într-un centru privat din Ploiești. Familia: „Am aflat abia la spital”