PoliticăANI: Decizia Camerei Deputaţilor în cazul lui Petre Roman este nelegală şi abuzivă By RedactiaPosted on 20/09/20169 min read0 0 482 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Agenţia Naţională de Integritate (ANI) consideră că este „nelegală şi abuzivă” hotărârea adoptată marţi de plenul Camerei Deputaţilor cu privire la reluarea mandatului de deputat de către Petre Roman, care îşi pierduse mandatul după ce a fost găsit incompatibil de ANI în 2014.Agenţia Naţională de Integritate arată, într-un comunicat de presă, că hotărârea adoptată prin vot de plenul Camerei Deputaţilor cu privire la Petre Roman este abuzivă de vreme ce starea acestuia de incompatibilitate a rămas definitivă odată cu respingerea ca neîntemeiată, de către Tribunalul Bucureşti, a cererii de reexaminare formulată de acesta.Reprezentanţii ANI mai spun că decizia deputaţilor este şi nelegală, întrucât, deşi contestaţia acestuia depusă la nouă luni de la data emiterii raportului de evaluare a fost admisă de Curtea de Apel Bucureşti, contrar practicii judiciare existente, Agenţia a atacat cu recurs această sentinţă.„A acţiona în baza unei hotărâri judecătoreşti nedefinitive creează un precedent periculos, în sensul în care tuturor persoanelor care contestă rapoartele de evaluare emise în sarcina lor să le fie întrerupte mandatele doar în baza sentinţelor pronunţate de instanţele de fond, deşi acestea nu au caracter definitiv”, arată sursa citată.Agenţia Naţională de Integritate precizează că a finalizat raportul de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a deputatului Petre Roman la data de 12 martie 2014, iar acesta a contestat raportul de evaluare la Tribunalul Bucureşti, instanţa respingând definitiv acţiunea, la 13 ianuarie 2015.„Întrucât, în aceeaşi perioadă, Curtea de Apel Bucureşti comunică ANI faptul că pe rolul acesteia nu există nicio acţiune formulată de Petre Roman împotriva raportului de evaluare, Agenţia solicită Camerei Deputaţilor aplicarea sancţiunii disciplinare de revocare din funcţie. Ulterior, la data de 16.01.2015 – la 9 luni de la finalizarea raportului de evaluare, Petre Roman contestă la Curtea de Apel Bucureşti raportul de evaluare al ANI. Astfel, la data de 22 aprilie 2016, instanţa de fond, contrar practicii judiciare existente, admite acţiunea formulată de Petre Roman. Agenţia Naţională de Integritate a formulat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei menţionate, la data de 23 mai 2016”, adaugă reprezentanţii ANI.Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în premieră, marţi, un proiect de Hotărâre potrivit căruia Petre Roman îşi reia mandatul de deputat, după mai bine de un an. Proiectul de Hotărâre a fost adoptat cu 216 voturi ”pentru” şi o abţinere.Petre Roman a fost găsit incompatibil de către ANI în 2014. Agenţia Naţională de Integritate anunţa că Petre Roman este în incompatibilitate din 20 decembrie 2012, întrucât în mandatul de deputat a avut şi calitatea de persoană fizică autorizată la “Roman V. Petre Persoană Fizică Autorizată”.În aprilie 2014, Petre Roman a contestat raportul ANI, însă a depus cererea de anulare a raportului la Tribunalul Bucureşti, în condiţiile în care instanţa competentă să judece astfel de cauze este Curtea de Apel Bucureşti. Astfel, în ianuarie 2015, Tribunalul Bucureşti i-a respins cererea. ANI a început în acel moment o lungă corespondenţă cu Parlamentul, în care a cerut vacantarea postului de deputat deţinut de Petre Roman, pe motiv că decizia de incompatibilitate a rămas definitivă, nefiind atacată în termenul legal.Între timp, Petre Roman a continuat seria de sesizări şi contestaţii, însă, după lungi tergiversări – care au culminat cu sancţionarea contravenţională a deputaţilor din Comisia juridică, în sumă de 2.000 de lei pentru fiecare membru, având în vedere neaplicarea unei decizii a instanţei – Camera Deputaţilor a votat, în februarie 2015, încetarea de drept a mandatului lui Petre Roman.Ulterior, fostul deputat PNL a câştigat o primă bătălie în faţa Curţii de Apel, care i-a acceptat o sesizare şi a admis, pe 22 aprilie 2016, cererea lui Petre Roman de anulare a raportului Agenţiei Naţionale de Integritate din 12 martie 2014 prin care s-a constatat că a fost în incompatibilitate. Decizia nu era însă definitivă, iar următorul termen al procesului va avea loc în luna octombrie.După decizia Curţii de Apel, Petre Roman a sesizat Camera Deputaţilor, afirmând că vacantarea mandatului său nu a fost legală. În iunie 2016, Comisia juridică a transmis un punct de vedere conducerii Camerei potrivit căruia încetarea mandatului de deputat al lui Roman nu s-a făcut în condiţii legale, urmând ca Biroul să decidă procedura de urmat.La începutul acestei sesiuni parlamentare, punctul de vedere al comisiei a fost discutat în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Liderii forului au decis să pună pe ordinea de zi a plenului de marţi punctul de vedere, urmând ca, în cazul unui vot favorabil, Petre Roman să îşi reia mandatul de deputat.
Șoferii vor putea plăti rovinieta în termen de 24 de ore: un nou proiect de lege avizat de Comisia de Transport