EvenimentAlertă meteo: ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină RedactiaPosted on 05/05/20193 min read0 0 619 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Meteorologii au emis duminică o informare prin care anunţă ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină în toată ţara, până miercuri dimineaţă. Vremea se va răci, iar la munte va ninge şi va fi viscol.Începând de duminică de la ora 15.00 până miercuri la ora 9.00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină.Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15 – 25 de litri pe metrul pătrat şi izolat 40 – 60 de litri pe metrul pătrat.Astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense în după-amiaza zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni în majoritatea regiunilor, iar în cursul zilelor de luni şi marţi îndeosebi în sudul, estul şi centrul ţării.Vremea se va răci accentuat, luni în vestul şi nordul ţării, iar marţi şi în celelalte regiuni. La munte, începând din noaptea de luni spre marţi, precipitaţiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1.800 de metri va ninge şi vântul va avea intensificări, cu rafale de 60 – 70 kilometri pe oră, spulberând zăpada.Vremea in Ploieşti – urmatoarele 48 de ore5 mai6 maiNoaptea15°CAverse de ploaiedetaliiDimineata13°CAverse de ploaiedetaliiDupa-amiaza18°CPloaie torentialadetaliiSeara19°CPloaie torentialadetalii6 mai7 maiNoaptea13°CPloaiedetaliiDimineata11°CPloaie torentialadetaliiDupa-amiaza11°CPloaiedetaliiSeara16°CPloaie torentialadetalii
Drăghici a recunoscut tot! 1 an și 2 luni cu amânare pentru arhiva făcută scrum, dar plecarea din MAI rămâne inevitabilă
HAOS SUB ADMINISTRAȚIA POLIȚEANU! LA MÂNA „VATAFULUI” DE BLOC: Cum „proprietarii de carton” ai Ploieștiului BLOCEAZĂ și SECHESTREAZĂ mașinile cetățenilor pe domeniul public