Acasa Justiție Abuzurile paraditorului „Portocală” în dosarul lui Cristinel Toader au dus la o premieră în justiție: CCR cere instanțelor judecători specializați pe fapte de corupție

Abuzurile paraditorului „Portocală” în dosarul lui Cristinel Toader au dus la o premieră în justiție: CCR cere instanțelor judecători specializați pe fapte de corupție

9 min read
0
1
190

Premieră în justiția din România! Curtea Constituțională (CCR) a luat o decizie importantă privind specializarea completurilor de judecată invocată în procesul lui Cristinel Toader la Tribunalul Prahova. Instanța a suspendat pentru o saptămână dezbaterile.

Săptămâna aceasta a fost publicată,  în Monitorul Oficial, Decizia Curții Constituționale cu privire la completurile specializate în judecarea, în prima instanță, a faptelor de corupție. În esență, Curtea Constituțională arată că, la nivelul tuturor instanțelor din țară, este imperativă înființarea de completuri distincte cu judecători specializați pe judecarea dosarelor de corupție. Tot CCR arată că, în lipsa unor astfel de completuri, sentințele pronunțate sunt nule și trebuie desfiintate.

La Ploiești, în dosarul „făurit” fostului șef al Poliției Locale Ploiești (trimis în judecată pentru fapte de coruptie de controversatul procuror Mircea Negulescu, zis Portocală, zis Zdreanță) avocatul lui Cristinel Toader, Alexandru Chiciu, a invocat în premieră prevederile Deciziei Curții Constituționale, cerând instanței să precizeze dacă la nivelul Tribunalului Prahova au fost înființate, în 2015 și 2018, completuri specializate și, mai ales, care au fost criteriile după care s-a realizat această specializare.

Surpriza a constituit-o, însă, chiar poziția acuzarii: procurorul de ședință a declarat că nu a avut timp să studieze Decizia, și a cerut termen pentru… pregătire. Astfel, instanța de judecată a amânat o săptămână discutarea acestei probleme de drept, pentru ca și DNA să aibă timp să citească Decizia invocată de apărare.

Reamintim că fostul șef al Poliției Locale Ploiești a fost trimis în judecată de către „unitatea de elita”, cunoscută și ca „unitatea haules” se la DNA Ploiești, în anul 2015.

În acest caz, chiar și fostul șef al SRI Prahova, Sabin Iancu, a expus felul în care fostul director al Poliției Locale Ploiești, Cristinel Toader, a devenit victima procurorului Mircea Negulescu, încă de pe când acesta activa la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Mărturia lui Sabin Iancu este extrem de relevantă pentru întregul caz, iar ofițerul SRI trebuie apreciat că a decis să vorbească deschis despre isprăvile lui Negulescu, refuzând să ascundă sub preș acțiunile acestuia din urmă.

Sabin Iancu a fost audiat la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, unde – potrivit luju.ro – a relatat detaliat șicanele pe care i le-a făcut marele procuror Negulescu lui Toader. Declarația de martor a lui Iancu este foarte importantă, atâta timp cât Sabin a condus Direcția Județeană de Informații (DJI) Prahova, exact în perioada de glorie a unității de paraditori DNA Ploiești, manageriate pe atunci de către Lucian Onea, zis “Lucică”.

Ofițerul de informații și-a amintit că, în dosarele lui Toader, DJI Prahova nu a contribuit decât cu suportul tehnic: mandate și ordonanțe provizorii de supraveghere tehnică, acestea din urmă emise de procuroarea Giluela Deaconu, de la DNA Ploiești.

În primăvara anului 2015, instanța a confirmat ordonanțele provizorii ale Giluelei Deaconu, iar Mircea Negulescu – pe atunci la PCA Ploiești – a emis mandate de supraveghere tehnică. Așa ar fi declarat Sabin Iancu la Parchetul General, adaugând că nu a vrut să implice mai mult DJI Prahova în dosarele lui Cristinel Toader, tocmai ca să nu se amestece în conflictul dintre acesta și Portocală.

Dosarul deschis de Negulescu, pe vremea când „presta” la PCA Ploiești, ca multe altele clasate,  nu conține probe reale, iar așa-zisele denunțuri au fost obținute sub presiune de la martori cu identitate protejată.

Celebrul dosar pe care Portocală i l-a deschis lui Toader „dintr-un fetiș” este doar unul dintre multele dosare false fabricate de grupul infracțional constituit de paraditorii de la DNA Ploiești. Fostul șef al Poliției Locale Ploiești a depus plângere pe numele lui Negulescu pe care l-a acuzat de influențarea declarațiilor, compromiterea intereselor justiției, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, purtare abuzivă și constituire de grup infracțional organizat.

De fapt, un proces declanșat în urma unui dosar fabricat de Zdreanța portocalie care a vrut să-și satisfacă proria-i megalomanie, întrucât fostul director, Cristinel Toader (foto), a refuzat să-i dea subiectele de concurs pentru fina lui pentru un post din cadrul Poliției Locale. În cele din urmă, FINA procurorului „ZDREANȚĂ-PORTOCALĂ” a ajuns secretar al Comisiei de Disciplină din cadrul Poliției Locale Ploiești, chiar dacă nu a ținut șantajul cu Toader.

Ar fi indicat să fie analizată și activitatea profesională a procurorilor din cadrul CSM care au dat aviz negativ arestării unor infractori dovediți, adică tocmai celor care au abuzat de funcție arestând persoane nevinovate din simple răzbunări personale sau simple „fetișuri” că nu au avut și ei jucării când erau mici.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

După primul tur al prezidențialelor, finala se va disputa între Klaus și Viorica

Potrivit estimării pentru ora închiderii urnelor, la 21:00, Klaus Iohannis are 38,4% din v…