EvenimentAutoturism căzut de la 25 de metri într-o curte din Sinaia RedactiaPosted on 25/10/20171 min read0 0 626 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Un autoturism, la volanul căruia se afla o femeie, a derapat și a căzut de la 25 de metri într-o curte din Sinaia, aflată pe marginea șoselei. Incidentul a avut loc la ieșirea din stațiunea prahoveană spre Bușteni.Femeia, în vârstă de 65 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe raza oraşului Sinaia, pe Bulevardul Ferdinand, cel mai probabil din cauză că nu a adaptat viteza la condițiile de drum, ținând cont că în zonă plouă.Autoturismul a derapat şi a căzut aproximativ 25 de metri în gol, oprindu-se într-o curte, răsturnat pe plafon. Femeia care se afla la volan a rămas încarcerată și a fost scoasă din mașina de către pompieri. A suferit mai multe traumatisme, însă a refuzat să meargă la spital.Medicii de la ambulanță i-au acordat îngrijiri medicale la fața locului. Martorii spun că în zonă au loc frecvent accidente, întrucât șoferii merg cu viteza chiar și când carosabilul este umed.
Directorul general Uzina Mecanică Plopeni și directorul comercial au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA
Scandalul „Barierei Ilegale” din Ploiești continuă! SGU nu pune în practică decizia de demolare, iar Electrica a demarat verificări privind racordarea și consumul
Ploieștiul face un pas spre administrația modernă! Bugetare participativă, parcări modulare și „Taxi Social” pentru persoanele cu dizabilități