EvenimentZilele Municipiului Ploiești 2017 By RedactiaPosted on 16/05/20175 min read0 0 832 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Primăria Ploieşti a stabilit perioada în care vor avea loc zilele oraşului. Potrivit primarului Adrian Dobre, Zilele Ploieştiului se vor derula în perioada 19-21 mai.„În propunerea de buget, pentru acest an, am prevăzut suma de 200.000 de lei pentru eveniment. Urmează să începem procedurile de organizare, inclusiv pentru selecţia artiştilor care vor susţine spectacole. Încă nu am stabilit toate detaliile, dorinţa noastră este să existe mai multe evenimente şi să fie implicate şi Filarmonica şi Teatrul”, a declarat primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre.De asemenea, începând de vineri, 19 mai, ora 15.00, până duminică, 21 mai, ora 20.00, în Ploieşti se va amenaja cel mai mare loc de joacă din oraş în Parcul Tineretului (parcul Sălii Sporturilor Olimpia) în cadrul unui festival organizat cu sprijinul Asociaţiei Start Now.Sub sloganul „Iubesc mişcarea!”, organizatorii și-au propus să aducă împreună copii şi părinţi, dar și tineri care împărtăşesc aceleaşi pasiuni, sportivi amatori şi profesionişti. Va exista o zonă destinată Jocurilor Copilăriei, dar și o Zonă destinată jocurilor inedite (schi pe asfalt, sărituri în saci, limbo dance etc.). Așadar, sâmbătă, 20 mai, la Crosul Bucurie în Mișcare Ploiești, vă invităm pe toți la alergare. Astfel, pentru copii si adolescenți, vom avea următoarele curse: – de la 3 la 5 ani – 200 m – de la 5 la 10 ani – 400 m – de la 10 la 15 ani – 800 m – de la 15 la 18 ani – 1200 m Cursa adulților va avea o distanță de 3000 m, iar Cursa familiei – adulți și copii împreună – 600 m. Pe linkul de mai jos, vă puteți înscrie la curse. Participarea este gratuită! Important: cursa nu este competitivă și încurajăm fair-play-ul! La cursa adulților vom avea și prieteni în fotolii rulante care s-au alăturat acestei inițiative. Startul se va da progresiv, începând cu orele 09.30. Se pot face înscrieri între orele 08.30 – 09.00, în dimineața zilei de sămbătă. Vă rugăm să citiți cu atenție regulamentul și să aveți declarațiile (fie pentru adulți, fie pentru minori) completate, în dimineața crosului. Formularul de înscriere, regulamentul și declarațiile sunt disponibile aici: http://bucurieinmiscare.ro/ploiesti/inscriere-cros/Vineri, 19 mai, începând de la ora 18:00, în centrul civic din municipiul Ploiești va avea loc deschiderea Festivalului cu o paradă portului popular din oraşele înfrăţite, respectiv Hânceşti, Harbin, Aspropyrgos, Lefkada, Amaroussion. Va urma un spectacol de muzică tradiţională din China, apoi un spectacol de muzică şi dansuri greceşti, concert Adela Dumitrache, iar după ora 21:00, Emil Drăgoi va susține un recital de excepție.Sâmbătă, 20 mai, după ora 20:00, pe scena amenajată în zona Palatului Culturii vor concerta Adda & Band, Corina, Andreea Bălan și Connect-R.Duminică, 21 mai, Festivalul se va încheia cu un concert „Symphonic Majestic 60” susținut de Teatrul de Revistă în parteneriat cu Filarmonica Ploiești, urmat de un spectaculos foc de artificii.
EXCLUSIV: O ALTĂ CLASARE LA DNA! Dosarul directorului CFR Ion Simu, închis la final de mandat a lui Marius Voineag