Acasa Diverse S-a dat ” verde” pentru trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor

S-a dat ” verde” pentru trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor

1 min read
0
0
901

Ministrul Afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a aprobat luni demararea procedurilor pentru organizarea concursurilor pentru trecerea agenţilor, subofiţerilor sau maiştrilor militari în corpul ofiţerilor.

In acest sens, în perioada imediat următoare, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) se va identifica numărul de funcţii care pot fi ocupate prin acest tip de concursuri, în funcţie de necesităţile operative ale domeniului de activitate.
„Decizia a fost luată în urma analizei realizate la nivelul conducerii MAI referitoare la deficitul de personal, care, la acest moment, se situează la circa 13% (ex: Poliţia Română peste 14%, Jandarmeria Română peste 10%, Poliţia de Frontieră cca 9%, IGSU peste 10%)”, arată MAI într-un comunicat.
Conform preşedintelui Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual (SNPPC),  Dumitru Coarnă, cea mai acută lipsă de personal din MAI se înregistrează în Poliţia Română. „Noi avem un deficit foarte mare de personal, de peste 20.000 de oameni. Aceste deficit ajunge chiar şi la 50% în mediul rural”, a precizat  Dumitru Coarnă.
Load More Related Articles
Load More By Andrei Mureșanu
Load More In Diverse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Bariera lui Dumnezeu! Minunea urbanistică din „ochii” Primăriei Ploiești

În Ploiești, orașul în care haosul urbanistic a devenit normalitate, iar administrația doa…