EvenimentIncendiu de vegetaţie uscată la Boldeşti, existând riscul să se extindă la locuinţe By RedactiaPosted on 06/03/20192 min read0 0 552 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Un incendiu de vegetaţie uscată din localitatea Boldeşti, zona Mucava, riscă să se extindă, miercuri, la locuinţe, iar pompierii acţionează cu mai multe autospeciale pentru stingerea focului, informează ISU Prahova. Incendiile de vegetaţie uscată au avut loc miercuri pe mai multe hectare de teren din judeţul Prahova, iar pompierii au reuşit să împiedice propagarea flăcărilor la un depozit de butelii, o fabrică de geamuri, precum şi la locuinţe.”Pompierii militari acţionează în Bucov pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 5 hectare. Totodată, în Boldeşti Scăieni se acţionează pentru lichidarea a trei incendii de vegetaţie uscată, iar unul dintre acestea se manifestă violent şi s-a extins şi la stufăriş. Pompierii au reuşit să împiedice propagarea focului la locuinţe, însă la stufăriş nu pot acţiona, de aceea îl lasă să ardă sub supraveghere. Tot la Boldeşti se manifestă un incendiu de vegetaţie în zona Mucava, unde există pericol de extindere la locuinţe”, precizează ISU Prahova. În zona Mucava, la Boldeşti, acţionează trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă. La Boldeşti, zona Balaca, incendiul se manifestă pe o suprafaţă de 100 hectare stufăriş. ”Pompierii au reuşit să împiedice propagarea flăcărilor la o fabrică de geamuri, un abator, un depozit de butelii şi locuinţe”, anunţă ISU Prahova.