SocialMeniuri alese la cazieriști By RedactiaPosted on 04/07/20184 min read0 0 536 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Sute de prahoveni se pun zilnic la coadă pentru a obține un cazier. Ei vin frumușel la sediul din Vasile Lupu, salută politicos, întreabă cine-i ultimul, se așază în spatele respectivului, după care merg în pas de melc către ghișeele unde tronează ofițerii. Sunt două, așa încât coada se desparte la un moment dat. Unii aleg ghișeul din stânga, ceilalți, normal, din dreapta. Cu toții au același scop, să obțină o hârtie.Hârtia se tipărește în 30 de secunde. Dar problema nu e tipărirea. Nu, nici pomeneală! Problema e să ajungi în fața ghișeului sau, mai bine zis, în fața unuia dintre ofițeri. Ei bine, cea mai importantă piedică în calea succesului este faptul că la ora 12:30, ofițerii se duc să mănânce. Amândoi. Cu alte cuvinte, întreaga activitate se întrerupe. Nimeni nu-și mai ia cazierul. Unii se duc pe-afară, la o cafea. Alții rămân înăuntru, în sala de așteptare. Vă puteți închipui cum e să fii următorul în rând, să te uiți în ochii ofițerului de la ghișeu și el să-ți spună, implacabil: „gata, pauză de masă, la 13:30 deschidem din nou”. Unii suduie, alții se uită în tavan. Dar regulamentul este clar: între 12:30 și 13:30, pauză de masă. Poate să fie incendiu la tine acasă, poate să îți moară o rudă care vine din Occident, nimic absolut nu are niciun fel de importanță: domnii ofițeri trebuie să se hrănească timp de o oră! Ce-or fi mâncând ei acolo de trebuie să meargă numai câte doi odată? Calamar? Nisetru? Urs carpatin?O întrebare elementară către cei care au decizia acolo: domnilor, cum ar fi ca la ora 12:30 doar unul dintre cei doi ofițeri să meargă la masă? E complexă problema asta? Deci de la 12:30 la 13:00 mănâncă un ofițer, de la 13:00 la 13:30 celălalt. Ce s-ar întâmpla în eventualitatea asta? Un ghișeu ar rămâne deschis, simplu, s-ar elibera caziere într-un ritm mai scăzut, dar s-ar elibera! Raul S. Baz
EXCLUSIV: O ALTĂ CLASARE LA DNA! Dosarul directorului CFR Ion Simu, închis la final de mandat a lui Marius Voineag