Front JustițieUn buzoian a jucat la păcănele aceeași sută de lei până a luat un an cu suspendare By RedactiePosted on 31/07/20201 min read0 0 988 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Angajat ca supraveghetor la o sală de jocuri, acesta a constatat pe 8 ianuarie că îi lipsesc 720 de lei din gestiune. Și a început să joace la păcănele pentru a acoperi pierderea, folosind aceeași bancnotă de 100 de lei, scrie opiniabuzau.ro.Practic, de fiecare dată când i se termina creditul, tânărul deschidea aparatul, scotea bancnota și o introducea din nou. N-a avut însă noroc. A pierdut la foc automat și s-a oprit abia când prejudiciul total a ajuns la 4.828 lei!Aventura sa a fost înregistrată de camerele de supraveghere, iar managerul a fost anunțat în aceeași zi. Supraveghetorul a fost dat în judecată, iar în această săptămână și-a aflat sentința. Judecătoria Buzău l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare, urmând să fie sub supraveghere pentru doi ani. Va fi nevoit să achite și prejudiciul.
Gersim Development în faliment. Țeparii de la City Gate intră în insolvență – administratorul judiciar, inculpat în dosar