EvenimentProcurorul Mircea Negulescu, suspendat din funcțieVineri seară, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis un comunicat de presă, aducând următoarele precizări: „Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice faptul că, în cursul după-amiezii de azi, 17 februarie 2017, la Consiliul Superior al Magistraturii a fost înregistrată Nota Inspecţiei Judiciare cu propunerea de suspendare din funcţie a …Citeste mai mult
EvenimentCSM: Cazul procurorului Negulescu, în ședință de urgențăConsiliul Superior al Magistraturii urmează să discute, joi, de la orele 16,00, în ședință de urgență cazul procurorului Mircea Negulescu de la DNA Ploiești. Secția de procurori a CSM va lua în discuție cererea procurorului Mircea Negulescu de a se retrage de la DNA, serviciul teritorial Ploiești și de continuare a activității, potrivit cererii acestuia, la Parchetul de pe …Citeste mai mult
JustițieValeriu Zgonea, anchetat pentru o mită de 50.000 de leiValeriu Zgonea, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, a părăsit, miercuri după-amiază, sediul DNA Ploieşti, după aproape trei ore de audieri, el spunând că este vorba despre o anchetă „în stadiu incipient”, fără a da detalii despre motivele pentru care a fost citat în faţa procurorilor. Potrivit unor surse judiciare, Zgonea a fost audiat în calitate de suspect, pentru comiterea infracţiunii …Citeste mai mult
JustițieTrei inculpați din dosarul lui Liviu Dragnea își recunosc fapteleTrei inculpați din dosarul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu și-au recunoscut marți faptele și au cerut să fie judecați prin procedură simplificată de magistrații Instanței supreme. Un nou termen în dosarul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două …Citeste mai mult
JustițieAvocat trimis în judecată sub control judiciar pentru trafic de influențăProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului DOBRE TUDOREL, avocat suspendat în cadrul Baroului București, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În cursul anului 2013, inculpatul Dobre Tudorel a pretins și a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 40.000 euro. În …Citeste mai mult
JustițieFost procuror, condamnat la trei ani de închisoareJudecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au hotărât, săptămâna trecută, să condamne la trei ani de închisoare cu executare un fost procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și șantaj. Fostul magistrat Marius Vlădoianu a fost arestat preventiv pe 5 iunie 2015, la cererea procurorilor …Citeste mai mult
JustițieElena Udrea şi Rudel Obreja scapă de controlul judiciar în dosarul „Gala Bute”Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis definitiv, marți, revocarea măsurii controlului judiciar în cazul fostului ministru Elena Udrea, trimisă în judecată în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită și abuz în serviciu. Decizia de marţi a instanţei supreme este definitivă, astfel că Elena Udrea şi Rudel Obreja nu vor mai fi sub supraveghere judiciară …Citeste mai mult
JustițieSorin Blejnar rămâne în arest preventiv până în ianuarie. Decizia e definitivăFostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, rămâne în arest preventiv până în luna ianuarie a anului viitor în dosarul în care este urmărit penal pentru trafic de influență de procurorii DNA Ploiești, decizia fiind definitivă. Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au respins, miercuri, contestaţia fostului preşedinte al ANAF la prelungirea arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de …Citeste mai mult
JustițieLiviu Luca este în greva foamei de 12 zile, din cauza condiţiilor din Penitenciarul RahovaAvocatul lui Liviu Luca, Ioan Georgescu, a declarat vineri, pentru News.ro, că fostul lider sindical este în greva foamei de 12 zile, din cauza condiţiilor în care a fost ţinut în Penitenciarul Rahova, unde a stat cu opt persoane în cameră, unele bolnave de hepatită C şi nu a primit medicamentele pe care trebuie să le ia pentru bolile de …Citeste mai mult
JustițieSebastian Ghiță rămâne sub control judiciar pe cauțiune, cu interdicția de a părăsi RomâniaDeputatul Sebastian Ghiță rămâne sub control judiciar pe cauțiune în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA Ploiești alături de foști șefi din poliție și parchete, au decis judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). De asemenea, instanța a respins cererea lui Sebastian Ghiță de a părăsi teritoriul României fără încuviințarea judecătorilor, decizia fiind …Citeste mai mult
Bariera montată ilegal pe Bulevardul Republicii din Ploiești va fi desființată! Primăria: „Nu a fost emisă autorizație de construire”
Scrisoare publică către primarul Mihai Polițeanu! Barierele și construcțiile ilegale sufocă Ploieștiul. Când trecem de la promisiuni la fapte?