Campina FrontIn Campina va fi dată în folosință o noua grădinița moderna cu program prelungitIn municipiul Câmpina va fi inaugurată în cel mai scurt timp o noua grădinița moderna, cu program prelungit. Clădirea care se afla pe str. Uniunea Europeană a ajuns la finisaje și va fi dată în funcțiune în viitorul an scolar 2024-2025. După încheierea lucrărilor și realizarea dotărilor, se vor obține toate avizele necesare de funcționare. „Este o investiție cu fonduri …Citeste mai mult
Front Politia PrimariaPrimarul Dumnezeu! A interzis parcarea autospecialelor in fața sediului Poliției Municipiului! Politia ( personală) Locală a fost trimisă sa aplice amenzi politiei nationaleLa ultima ședință a Comisiei de Sistematizare a Circulației din Baia Mare, primarul Cătălin Cherecheș (președintele comisiei) a avut o ieșire verbală jignitoare, atipică funcției publice pe care o deține, la adresa șefului Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, comisar de poliție Grigore Tomoiagă (38 de ani), pentru că acesta a atras atenția că una dintre propunerile edilului …Citeste mai mult
Front Ploiești prahovaPrimarul Municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, anunță construirea unui bazin de inot modernPrimarul Municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, informează comunitatea locală că s-a reuşit parcurgerea unei etape importante în vederea construirii, în municipiul Ploieşti, a unui bazin de înot modern. Municipalitatea ploieșteană a fost informată de către Compania Naţională de Investiţii că, s-a aprobat includerea proiectului “Bazin de înot Strada Ghighiului nr. 25C, municipiul Ploieşti, judeţ Prahova” în Lista de sinteză a …Citeste mai mult
Campina FrontNoi proiecte propuse de Primaria Campina vor fi realizate cu fonduri de la bugetul de statMai multe proiecte proiecte propuse de Primaria Campina au fost incluse pe lista finantarii de la bugetul de stat prin Ordinul nr. 91/2021 al ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Este vorba despre construirea unei parcări supraetajate în spatele Pieței Centrale, construirea unui sediu pentru Stația Locală de Ambulanță și Poliția Locală pe Strada Orizontului și nu in ultimul rand …Citeste mai mult
FrontCampina are primar! Alin Moldoveanu a fost validatAlin Moldoveanu, candidat independent la alegerile locale din municipiului Campina, a fost validat ieri in functia de primar în cadrul ședinței Secției Civile din 12 octombrie, de la Judecătoria Câmpina. Instanța de judecată precizează că admite cererea și „validează alegerea în funcţia de primar al municipiului Câmpina, jud. Prahova, a domnului Moldoveanu Ioan Alin. Încheierea se va comunica de îndată …Citeste mai mult
Front PrimariaCel mai longeviv primar din Prahova se afla la Cornu. Castiga detasat din 1992Una dintre cele mai bogate comune din Prahova, Cornu, devenită celebră pentru casa de vacanţă şi ferma de păsări a lui Adrian Năstase, are ca primar cel mai longeviv edil din judeţ. „Titlul“ ii revine primarului Cornel Nanu după ce, în 2015, Cornel Dascălu, primar la Balta Doamnei neîntrerupt din 1987, a decedat. Cornel Nanu (60 ani) este primar la …Citeste mai mult
Front PoliticăPrimar la 26 de ani! A întrerupt domnia primarului PNL prin mesaje gen : „Va rog sa nu ma votati!”Pârwuşor Ţicu Ezekiel Belţic are doar 26 de ani şi a câştigat funcţia de primar al oraşului Salcea, obţinând mai multe voturi decât cei 7 contracandidaţi ai săi la un loc. Ezekiel a demonstrat că la alegerile locale contează mai mult omul decât partidul. Tânărul nu a mai făcut politică până acum şi a candidat din partea unui formaţiuni politice fără …Citeste mai mult
Front SocialMinunile apar in campanii! Pe autostrada A3 Bucuresti-Ploiesti se va realiza un nod rutier la km 36Nodul rutier este un loc de întâlnire sau punct de plecare al mai multor șosele importante, având direcții diferite. Aceste noduri rutiere sunt necesare pentru a ajuta participantii la trafic sa parasesaca sau sa intre pe autostrada in siguranta. Autostrada A3 Bucuresti-Ploiești are trei importante noduri rutiere: unul la km 43, unul la km 31 si unul la km 26. …Citeste mai mult
Eveniment FrontIn plina campanie, pumni si amenintari ieri noapte la Puchenii Mari! Primarul Constantin Negoi implicat in scandalAflat in plina campanie primarul comunei Puchenii Mari, Constantin Negoi, împarte pumni cetățenilor care nu sunt de acord cu el. Tensiunea alegerilor il transforma pe eternul candidat intr-un veritabil personaj din ” Las Fierbinti”. Daca acum 4 ani în ziua alegerilor locale din comuna Puchenii Mari, Constantin Negoi, zis și Costelaș, a ”împânzit” comuna cu bodyguarzi tocmiți din alte localități, …Citeste mai mult
Front PoliticăRazvan Toma Stanciulescu a definitivat lista candidatilor pentru Consiliul Local PloiestiEchipa avocatului Răzvan-Toma Stănciulescu candiatul la Primaria Ploiesti din partea Partidului Prahova in Actiune, si-a aratat dorinţa sinceră de a schimba felul în care se face politică. Candidaţii înscrişi pe lista de viitori consilieri locali sunt oameni care pun suflet în toate aspectele vieţii lor, le pasă de cei din jur si cred că schimbarea începe cu fiecare dintre noi. …Citeste mai mult
Târgul de Crăciun din Ploiești își deschide porțile în decembrie. Primăria a lansat licitația pentru organizare
Sângele care unește! Ploieștiul donează în memoria victimelor de la Colectiv, la 11 ani de la tragedie