PoliticăAstăzi, Ziua Internațională a DemocrațieiAn de an, din 2008 încoace, la 15 septembrie, comunitatea internațională celebrează democrația, o valoare universală, adesea greu încercată, bazată pe voința liber exprimată a oamenilor de a-și determina propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și cu participarea lor deplină în toate aspectele vieții lor. Iniţiativa acestei sărbători a aparţinut unui grup de 8 state, între care și România. …Citeste mai mult
PoliticăCampania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiatCampania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat sâmbătă, la ora 7.00. Peste 18 milioane de cetățeni români sunt așteptați la urne să-și exprime votul, atât în țară, cât și în diaspora. În cursa electorală pentru scrutinul din 11 decembrie s-au înscris în total, potrivit Biroului Electoral Central, 6.477 de candidați, dintre care 4.251 pentru Camera Deputaților și 2.226 pentru Senat. În …Citeste mai mult
PoliticăLegea desecretizării arhivelor fostei Securităţi comuniste, adoptată tacit de deputaţiIniţiativa legislativă prin care dosarele fostei Securităţi comuniste din perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, aflate în arhivele SRI, SIE şi MapN, urmează a fi predate către CNSAS a fost adoptată tacit astăzi de Camera Deputaţilor, termenul de dezbatere de 21 octombrie fiind depăşit, informează Mediafax. Iniţiativa prevede deconspirarea întregului personal al securităţii comuniste din România, de la …Citeste mai mult
Parlamentare 2016 PoliticăMAE propune înființarea unui număr record de secții de vot în străinătateMinisterul Afacerilor Externe a transmis, ieri, Autorității Electorale Permanente listacu propunerile de secții de vot în străinătate a alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016. Au fost propuse spre înființare în străinătate 417 secții de votare, respectiv cu 111 secții de votare mai multe decât numărul celor înființate în contextul alegerilor parlamentare din 2012 și cu 123 de secții …Citeste mai mult
Diverse21 Septembrie – Ziua mondială a păciiZiua mondială a păcii (International Day of Peace) este celebrată la 21 septembrie. promovată de Națiunile Unite și a fost stabilită pentru prima oară în 1981, prin Rezoluția 36/67, de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, pentru a fi aniversată în fiecare an la deschiderea sesiunilor din luna septembrie. Adunarea Generală a ONU a declarat această dată ca o zi dedicată consolidării idealurilor …Citeste mai mult