EvenimentCSM: Cazul procurorului Negulescu, în ședință de urgențăConsiliul Superior al Magistraturii urmează să discute, joi, de la orele 16,00, în ședință de urgență cazul procurorului Mircea Negulescu de la DNA Ploiești. Secția de procurori a CSM va lua în discuție cererea procurorului Mircea Negulescu de a se retrage de la DNA, serviciul teritorial Ploiești și de continuare a activității, potrivit cererii acestuia, la Parchetul de pe …Citeste mai mult
JustițieOUG 14 a fost atacată în instanță de o persoană anchetată de DNA PloieștiOrdonanţa 14, cea care a abrogat controversata ordonanţă 13 de modificare a codurilor penale, a fost contestată în instanţă. Trei acțiuni au fost depuse de Lidia Căzănescu, condamnată în prima instanţă pentru complicitate la abuz în serviciu, aceasta cerând judecătorilor suspendarea aplicarii ordonanţei sau chiar anularea ei. În două dintre plângeri se solicită instanței suspendarea aplicării Ordonanței 14, iar în cealaltă …Citeste mai mult
JustițieValeriu Zgonea, anchetat pentru o mită de 50.000 de leiValeriu Zgonea, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, a părăsit, miercuri după-amiază, sediul DNA Ploieşti, după aproape trei ore de audieri, el spunând că este vorba despre o anchetă „în stadiu incipient”, fără a da detalii despre motivele pentru care a fost citat în faţa procurorilor. Potrivit unor surse judiciare, Zgonea a fost audiat în calitate de suspect, pentru comiterea infracţiunii …Citeste mai mult
EvenimentProcurorul Mircea Negulescu a cerut încetarea activităţii la DNA, în urma unor înregistrări audio făcute publiceProcurorul Mircea Negulescu a cerut încetarea activităţii la Direcţia Naţionale Anticorupţie, în urma difuzării unei înregistrări audio a unei discuţii telefonice cu soţia unui inculpat dintr-un dosar pe care îl avea în lucru, când era procuror la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti. „Având în vedere apariţia în spaţiul public a unei înregistrări audio conţinând un dialog atribuit unui procuror din …Citeste mai mult
EvenimentCriminalul femeii din Ploiești a fost reținut, după ce s-a predat polițiștilorAlexandru Rusu, concubinul femeii care a fost ucisă, luni dimineață, într-un apartament din municipiul Ploiești, a fost reținut de procurori, după ce s-a predat autorităților, iar în timpul audierilor și-ar fi recunoscut fapta. Bărbatul mai fusese condamnat pentru furt, violare de domiciliu, trafic de droguri, trafic de persoane, proxenetism. Alexandru Rusu a fost reţinut şi va fi dus la Tribunalul Prahova cu propunere …Citeste mai mult
JustițieMedicul din Sinaia, reținut pentru cercetări privind săvârșirea a 19 infracțiuni de luare de mităÎn urma activităților complexe de cercetare penală, inclusiv acțiunea de prindere în flagrant și perchezițiile domiciliare realizate ieri, 13 februarie a.c., de către ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) — Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Prahova, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, într-un dosar penal privind fapte de corupție săvârșite de un medic din cadrul unei …Citeste mai mult
EvenimentGrup infracțional specializat în metoda „Accidentul”, destructurat de politiștiLuni, 13 februarie a.c., polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară în municipiul București, județul Călărași, dar și într-un penitenciar din provincie, într-un dosar privind comiterea mai multor infracțiuni de înșelăciune prin telefon. Din datele și probele administrate în …Citeste mai mult
EvenimentMobilul crimei din Ploiești: Victima ar fi refuzat o orgie în trei. Ce mesaje primește presupusul criminal – FOTOApar noi detalii privind crima șocantă din Ploiesti, unde o femeie, de 36 de ani, a fost înjunghiată mortal, chiar sub ochii băiatului ei de 13 ani, care a sărit s-o apere, fiind la rândul lui rănit la umăr, prin înjunghiere. Deocamdată, anchetatorii nu l-au prins pe agresor, dar suspectul principal este chiar iubitul femeii, cu care era împreună de o lună. Din primele …Citeste mai mult
EvenimentUn medic de la o unitate medicală din Sinaia, prins în timp ce lua mităUPDATE: Potrivit ultimelor informații, medicul cercetat are un Cabinet de medicina muncii și ar fi cerut bani de la o persoană ca să-i elibereze documente pentru prelungirea avizului de pensionare anticipată. În urma unei percheziţii la cabinetul acestuia, anchetatorii au găsit suma de 8.500 de lei. Un medic de la o unitate medicală din Sinaia a fost prins în flagrant, în …Citeste mai mult
EvenimentCrimă în Cartierul Mihai Bravu, Ploiești. O femeie a fost înjunghiată mortalO femeie, în vârstă de 36 de ani, a fost înjunghiată mortal, iar fiul acesteia, în vârstă de 11 ani, a fost şi el rănit, în urma unei altercaţii care a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, într-unul dintre blocurile din imediata apropiere de complexul comercial LIDL din Mihai Bravu, pe strada Rovine. Vecinii bănuiesc că autorul crimei …Citeste mai mult
Urgență fabricată la Ploiești! Primarul Polițeanu concesionează Târgul de Crăciun pe 4 ani, ignorând contractul cu SGU
Directorul general Uzina Mecanică Plopeni și directorul comercial au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA
Scandalul „Barierei Ilegale” din Ploiești continuă! SGU nu pune în practică decizia de demolare, iar Electrica a demarat verificări privind racordarea și consumul