EvenimentMai multe persoane rănite uşor în două accidente petrecute pe DN 72 şi pe Centura de Vest PloieștiDouă accidente soldate cu rănirea uşoară a mai multor persoane au avut loc, marţi dimineaţa, în Ploieşti, pe DN 72, respectiv pe Centura de Vest. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, în accidentul produs pe DN 72, în zona Bauelemente, au fost implicate un taxi şi un microbuz. „Din primele verificări se pare că un autoturism care ieşea din …Citeste mai mult
SocialCâştigul salarial mediu net a scăzut în augustCâştigul salarial mediu nominal net a scăzut la 3044 lei în luna august a acestui an, un declin de 75 lei (-2,4%) faţă de iulie 2019, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi. Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 4981 lei, cu 110 lei (-2,2%) mai mic decât în luna iulie 2019. „Valorile cele mai mari ale câştigului …Citeste mai mult
OpiniiORA DE EDUCAȚIE SEXUALĂ LA ELEVI ȘI EFECTELE EI „BENEFICE”Marele avantaj al orelor de educatie sexuala, obligatorii atat in Franta, cat si in Elvetia – unde intre varsta gradinitei si pana la 12 ani, copiii invata despre masturbare, orgasm, penetrare, sex normal, sex anal, cat si despre tot ce trebuie sa stie atunci cand vine vorba despre diferențele de gen”, „identitatea de gen” și orientarea sexuala – este ca …Citeste mai mult
EvenimentAlți doi flăcăi bănuiţi că au tăiat roţile maşinii poliţistului din Prahova, care l-a filmat pe Lucică Rădulescu când înjura poliţiştiiSe pare că pneurile tăiate autoturismului personal al polițistului care l-a filmat pe directorul adjunct al CSM Ploiești, fost consilier al unui deputat PSD, Lucică Rădulescu, încep să răsufle. Ancheta urmând să stabilescă dacă acțiunea „de colțul blocului” a fost comandată sau nu. Încă un tânăr de 18 ani, bănuit că a tăiat roţile unui poliţist din Prahova a fost …Citeste mai mult
EvenimentPrahoveancă jefuită chiar de socrul eiUn bărbat din Botoşani este cercetat după ce a furat mai multe obiecte de uz casnic şi unelte din locuinţa nurorii sale. Bărbatul a intrat în casa nurorii profitând de faptul că femeia era în judeţul Prahova pentru a-şi vizita rudele. Potrivit Poliţiei Botoşani, poliţiştii din Dorohoi au fost sesizaţi de o femeie de 44 de ani din comuna Dimăcheni …Citeste mai mult
JustițieUn fost procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru luare de mităFostul procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cătălin Nicolae Ceort, a rămas cu condamnarea de patru ani de închisoare, primită în 2018 pentru luare de mită, după ce a cerut unui om de afaceri cercetat pentru evaziune fiscală 260.000 de euro pentru a primi o rezoluţie favorabilă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie …Citeste mai mult
SportTimp de o săptămână, echipele naţionale ale României vor disputa 8 partide, toate oficialeTimp de o săptămână, între 8 şi 15 octombrie, echipele naţionale ale României vor disputa 8 partide importante, toate oficiale, informează frf.ro. Tricolorele antrenate de Mirel Albon debutează împotriva Belgiei, la Cluj, pe arena celor de la CFR. Meciul se dispută marţi, 8 octombrie, de la ora 18:30 şi va fi transmis în direct de PRO X. În aceeaşi zi, …Citeste mai mult
EvenimentUrșii se pregătesc de hibernare… Patru exemplare au fost semnalate în zona Hotelului Ursuleţul, PredealEchipaje de jandarmi şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit, în ultimele ore, în municipiile Braşov şi Făgăraş, precum şi în staţiunea Predeal, unde a fost semnalată prezenţa unor urşi. Conform ISU Braşov, în cazul unui urs care a fost văzut în municipiul reşedinţă, în zona Centrului istoric, duminică după-amiaza, cât şi al altor patru exemplare zărite la …Citeste mai mult
EvenimentUn șofer beat şi fără permis, prins de poliţişti după ce au folosit armamentul din dotareUn şofer beat şi fără permis a fost prins, duminică noapte, de poliţiştii bucureşteni după ce aceştia au folosit armamentul din dotare, fără a rezulta victime şi pagube materiale. „În jurul orei 00,30, poliţişti din cadrul Secţiei 16 Poliţie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat pe o stradă din sectorul 4 al Capitalei un autoturism cu mai mulţi …Citeste mai mult
JustițieElevii de la Şcoala de Agenţi Câmpina prinşi cu substanţe psihotrope trebuie să plătească fiecare 9.000 de leiCei doi elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” din Câmpina, prinşi cu substanţe ce par a fi psihotrope în camerele din cămin, au cerut plecarea voluntară din şcoală, fiecare dintre ei urmând să plătească peste 9.000 de lei, reprezentând contravaloarea şcolarizării. „Au plecat prin raport, au părăsit şcoala la cerere, nu s-a mai pus în discuţie procedura …Citeste mai mult
Banii, banii, banii, ca milionarii! Aproape 700.000 de euro au dispărut dintr-un sac sigilat de la Vama Otopeni
Taxe mai mari, școli în containere și polițiști înlocuiți de camere video. De vorbă cu liderul sindical al Penitenciarului Târgșor
Ploieștiul, la un pas de schimbarea operatorului de salubritate. Ce se poate întâmpla cu BIN GO Solutions