EconomicTarifele RCA ar putea crește din nou începând cu luna maiLegea privind tarifele RCA a fost dezbătută în Comisia pentru buget a Camerei Deputaţilor. Poliţele obligatorii s-ar putea scumpi din 19 mai, când ordonanţa dată de guvernul Cioloş nu ar mai produce efecte şi ar urma, teoretic, să explodeze şi preţurile. La comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor au avut loc discuţii aprinse. Au venit atât reprezentanţii transportatorilor, cât şi specialişti …Citeste mai mult
EconomicTariful RCA calculat pe 15 septembrie de faţă cu transportatorii va fi modificatPreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, afirmă, într-un interviu pentru Profit.ro, că ţinta de tarif RCA calculată iniţial în prezenţa asociaţiilor transportatorilor va fi modificată. Cea mai importantă influenţă va veni dinspre reevaluarea cheltuielilor administrative suportate de firmele de asigurare, spune şeful ASF. Pe 15 septembrie, cu ocazia primei încercări de a stabili un tarif maximal, a fost luat …Citeste mai mult
SocialTariful RCA se plafonează la 6.149 lei/an pentru un camionTransportatorii care protestează, astăzi, în Piața Victoriei au anunțat că au ajuns la un acord cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cu privire la plafonarea tarifului RCA la valoarea de 6.149 lei/an pentru un camion față de 20.000 lei pe an în prezent. O delegație de patru persoane din partea transportatorilor rutieri a mers, joi, la sediul Autorității de Supraveghere Financiară …Citeste mai mult
ANAF Ploiești, blocat de un protest spontan al angajaților. Activitatea cu publicul a fost suspendată