Acasa Uncategorized INFOPLOIESTICITY Primaria Ploiesti primeste o finanțare din fonduri europene în valoare totala de 81 de milioane euro

Primaria Ploiesti primeste o finanțare din fonduri europene în valoare totala de 81 de milioane euro

4 min read
0
0
188

Primăria Municipiului Ploiești are în derulare, anul acesta, 23 de proiecte esențiale, cu finanțare din fonduri europene în valoare totală de 81 de milioane euro.
Până în prezent, 14 milioane de euro au fost deja contractate de către municipalitatea ploieșteană pentru o serie de proiecte axate pe educație, mobilitate și servicii socio-medicale.
Astfel, executivul ploieștean a semnat, în cursul acestui an, contractele de finanțare pentru 7 proiecte importante cu finanțare din fonduri europene, menite să modernizeze infrastructura sistemului de învățământ și să asigure condiții optime pentru elevii și preșcolarii ploieșteni, dar și să dezvolte serviciul de transport public urban, prin achiziționarea unor mijloace de transport nepoluante, electrice, cu un grad de confort crescut pentru utilizatori, care să permită reducerea emisiilor de carbon la nivelul municipiului nostru.
În acest context, amintim proiectele:
Modernizare Școala Gimnazială “Candiano Popescu” și construire sală de educație fizică școlară;
Modernizare Școala Gimnazială nr. 19 și amenajare teren de sport;
Modernizare Școala Gimnazială nr. 13;
Modernizare Școala Gimnazială „Florin Comișel”.
Nu în ultimul rând o parte din sumele contractate, până în prezent, de către Municipiul Ploiești, sunt direcționate spre domeniile sănătății și incluziunii sociale amintind, astfel, de modernizarea locuințelor din Aleea Cătinei nr. 3 sau înființarea unui centru comunitar integrat, în vederea furnizării de servicii sociale și medicale de calitate pentru persoanele aflate în risc de sărăcie și excluziune comunitară.
Alte 16 proiecte investiționale, esențiale pentru dezvoltarea durabilă a municipiului nostru, au fost structurate eligibil, conform cerințelor legale în vigoare, având elaborată toată documentația necesară obținerii, de către Municipiul Ploiești, a fondurilor acordate prin programele naționale de profil.

Proiectele respective sunt axate pe obiective de investiții locale prioritare și au fost depuse, la termen, în vederea accesării finanțărilor din fonduri europene. În prezent, acestea se află în analiză de specialitate la autoritatea finanțatoare.
Administrația publică ploieșteană continuă să evalueze, constant, necesitățile prioritare ale orașului nostru și să dezvolte o serie de proiecte investiționale, în conformitate cu politicile Uniunii Europene.
Multiplicarea resurselor bugetare locale, prin atragerea de finanțare europeană, rămâne un instrument eficient în bunele practici ale administrației publice locale, dar și o soluție viabilă și de actualitate, destinată dezvoltării durabile a orașului nostru și creșterii calității vieții cetățenilor. 

Sursa:Primaria Mun.Ploiesti

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In INFOPLOIESTICITY

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Tensiuni la TCE Ploiești: Șoferii au intrat Greva 

Ploiești, România – Într-o atmosfera tensionată, mai mulți șoferi ai Transport Călăt…