Front M.A.I.Pe principiul „ai cazut de pe cal dosar penal”, va veni vremea si pentru „n-ai spalat masina”, sesizare la Parchet! By RedactiePosted on 15/12/20215 min read0 0 533 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Pe 1 decembrie, un jandarm al subunității de cavalerie din cadrul Jandarmeriei București, care urma să participe la paradă, a fost filmat de un trecător în timp ce se chinuia să urce în șa. Cu gesturi nesigure, militarul a reușit să se cațere pe spinarea calului, însă pentru că nu reușea să-și țină echilibrul, a început să se clatine în toate direcțiile. La un moment dat, cascheta i-a alunecat de pe cap și după ce a prins-o din zbor cu ultim reflex, a căzut pe asfalt. După acel moment, jandarmul a apucat animalul de căpăstru și l-a tras cu putere spre el, moment în care s-a dezechilibrat și calul, care s-a răsturnat sub privirile consternate ale trecătorilor.La două săptămâni de la producerea incidentului, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a anunțat, potrivit Gândul.ro, că ancheta internă privește, de fapt, doi jandarmi și nu unul singur, care au fost trimiși în fața consiliului de onoare.Superiorii jandarmilor susțin că există „presupunerea rezonabilă” că ar fi comis o infracțiune. Jandarmeria Capitalei a anunțat că, pe lângă sesizarea Parchetului, cei doi vor fi dați în judecată pentru a fi obligați să plătească daune, pentru că au provocat prejudicii grave imaginii publice a Jandarmeriei Române.Jandarmeria Capitalei a anunțat, că a fost sesizat și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București: „Pentru lipsa sincerității și a neasumării propriilor fapte, calități esențiale unui cadru militar, împotriva celor doi jandarmi s-a dispus sesizarea parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, privind suspiciunea rezonabilă de comitere a unei infracțiuni”.In concluzie cei doi angajați MAI vor fi obligați să plătească daune, pentru că au provocat prejudicii grave imaginii publice a Jandarmeriei Române. Dar cand jandarmii pe 9 august 2019 au gazat si batut persoane neinarmate si nepregătite nu s-a mai considerat ca au fost aduse prejudicii de imagine.Furia superiorilor Jandarmeriei s-a dus în asemenea directie, după incident, încât o banala căzătură de pe cal ( care nu a avut loc nici măcar în timpul paradei) au văzut-o că infracțiune! Dacă în România a ajuns o căzătură din șa, infractiune, însemna că trebuie să ne facem bagajele.În tara procurorilor totul se trimite la Parchet. Toată lumea face plângere penală! La orice, pentru orice!ConcluziePe acelasi principiu nu departe e ziua când agenții de poliție vor fi trimiși la parchet pentru ca de exemplu, patrulează cu autospecialele murdare, astfel imaginea institutiei fiind șifonată. Sunt aduse prejudicii de imagine? Sunt! Concluzia? Exista „presupunerea rezonabilă” de a se fi înfăptuit o infracțiune.Asa ca….n-ai spălat mașină? Dosar penal!LEX ET HONOR!