Acasa Front Managerul Spitalului Județean Ploieşti face apel la voluntari pentru a ajuta la comunicarea cu familiile pacienţilor

Managerul Spitalului Județean Ploieşti face apel la voluntari pentru a ajuta la comunicarea cu familiile pacienţilor

2 min read
0
0
736

Potrivit g4media.ro, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, Bogdan Nica, a făcut, miercuri, un apel către voluntari pentru ca aceştia să ajute la realizarea comunicării cu familiile pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, relatează Agerpres.

„Fac un apel la asociaţiile care doresc să mă contacteze cu voluntari, care să aibă curajul să se îmbrace cu acele costume – le punem noi la dispoziţie – să intre în secţie, să (…) ia date despre pacienţi şi să comunice cu familiile”, a spus Nica într-o conferinţă de presă.

El a arătat că personalul se confruntă cu o mare problemă din acest punct de vedere, în condiţiile în care afluxul de pacienţi este foarte mare, iar personalul este suprasolicitat.

Totodată, Nica a precizat că, tot în regim de voluntariat, vor veni la SJU Ploieşti 25 de studenţi care vor acorda sprijin la ATI, Unitatea de primiri Urgenţe şi Secţia COVID.

„Ne vin nişte studenţi, dr Arafat a semnat un ordin, şi 25 de studenţi de ani mari, voluntari, vor sprijini şi la foile de observaţie şi la monitorizarea pacienţilor atât în ATI, cât şi în UPU şi pe Secţia COVID. Aş prefera ca voluntarii care să discute cu familiile să nu fie cadre medicale”, a adăugat managerul SJU Ploieşti.

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Front

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Amenzi mai mari pentru gălăgie: ce riști dacă îți deranjezi vecinii

În ultimii ani, autoritățile din România au înăsprit sancțiunile pentru tulburarea liniști…