La Poșta Română când salariul e minim și motorina se plătește din buzunar, dispariția a 2 milioane mai e un mister?

Recentul furt de 2 milioane de euro din incinta Poștei Române din Timișoara scoate la iveală o realitate cruntă: una dintre cele mai vechi instituții din România este în pragul colapsului, suferind de ani de zile din cauza nepăsării, subfinanțării și a unui sistem de securitate care pare mai degrabă simbolic decât funcțional.

Cum este posibil să dispară 2 milioane de euro? Faptul că o astfel de sumă a putut fi sustrasă ridică semne de întrebare grave. Acest incident nu este doar un simplu furt – este un simptom al unei boli sistemice, o oglinda a unui management ignorant.

Salariați cu minim pe economie, dar responsabili de milioane

În timp ce conducerea centrală și politicienii vorbesc despre „măsuri” și „investigații”, realitatea din teren e tristă: majoritatea angajaților din Poșta Română sunt plătiți la nivelul salariului minim. Mulți dintre ei sunt nevoiți să se descurce cu 2.500 lei lunar, în timp ce gestionează pachete, documente importante și chiar transporturi de bani. Nici măcar Codul Muncii nu este respectat pentru acești angajați la limita subzistenței. La nivelul Poștei Române – Sucursala Ploiești, traseele prestabilite pentru deplasările zilnice ale autoutilitarelor care transportă colete și valori sunt concepute fără a ține cont de pauzele legale de masă, acestea nefiind incluse în programul de lucru efectiv. Cu toate că șoferii și „mânuitorii” sunt obligați să respecte itinerariile cu strictețe, nu li se acordă timpul minim legal necesar pentru odihnă sau alimentație. Unde este legalitatea Codului Muncii? Unde este ITM-ul? Iată un mic exemplu de ignoranță manageriala, pe plan local, ce vine și strabate începând de la nivelul salarial până la condițiile de muncă. Când se întâmplă lucruri, ne mirăm! Așa că putem spune mai departe ca furturile din gestiune in Poștă Romana, condusă managerial de profesioniști, nu sunt o noutate — doar că, de cele mai multe ori, peste ele s-a așternut tăcerea, ca o „batistă pe țambal”. De-a lungul timpului, numeroși angajați au sustras colete sau sume de bani din autoutilitare ori din incintele poștale, iar aceste fapte, deși cunoscute la nivelul conducerii, au fost tratate pe cale amiabilă, fără anchete publice și fără răspundere reală. Însă, în cazul de la Timișoara, nu s-a mai putut ascunde nimic. Suma uriașă implicată, de 2 milioane de euro, și intervenția directă a Poliției au dus la spargerea cercului închis din jurul conducerii. Această situație a reușit, poate pentru prima dată în mod public, să expună deficiențele grave ale sistemului intern de securitate și gestionare a valorilor din Poșta Română.

În condițiile actuale de muncă din Poșta Română — cu șoferi subplătiți, obligați să-și plătească motorina din propriul salariu, forțați să respecte trasee prestabilite fără a li se acorda pauzele legale, și cu manipulanți de colete remunerați cu 2.500 de lei pe lună — cine crede că „lovitura” de la Timișoara va fi și ultima se înșală amarnic. Este imposibil să ceri profesionalism, vigilență și loialitate când statul însuși își tratează angajații cu dispreț.

Într-o epocă în care companiile de curierat privat oferă notificări în timp real și coduri de securitate pentru livrări, Poșta Română încă mai funcționează, în multe cazuri, cu registre scrise de mână.

Este necesar un audit extern și transparent asupra acestei rețele de securitate naționale.

Sunt necesare investiții urgente în infrastructura digitală și securizare fizică a acestor centre logistice învechite. Daca nu credeți că există ” mașina timpului” mergeți să vedeți cum arată punctul logistic de colectare și sortare al Poștei Române Ploiesti, de la Gara de Sud.

Furtul de la Timișoara nu este un accident izolat. Este o consecință directă a unei politici de stat care a abandonat o instituție fundamentală pentru populație. Când angajații trăiesc cu salarii de subzistență, iar managementul ignoră cerințele minime de siguranță, nu este de mirare că milioane de euro dispar într-o noapte.

Poșta Română nu mai are timp. Reformele trebuie să înceapă acum, sau ne vom trezi cu o instituție moartă, coruptă și complet irelevantă.