Gabriel Țaga – ultima lecție predată la CNMV Ploiești: în România, performanța se pedepsește, nu se premiază

Gabriel Țaga, director de legendă la Colegiul National Mihai Viteazu Ploiești, a condus 22 de ani fără să ceară „like” pe Edu.ro. Rezultate? Cu carul. Olimpiade? Ca-n filme, dar ce folos, când în România succesul se sancționează ca infracțiune? Pe 22 mai 2025, după 22 de ani de muncă neîntreruptă în fruntea colegiului, Țaga își dă demisia, nu din slăbiciune, ci din greață.

Greață de controale dirijate, de „semnale” și „evaluări” cu scopuri neoficiale. Simțindu-se hărțuit, pleacă din demnitate, nu din lașitate.

Intră-n scenă „controlorii” — acea specie rară care apare doar când vrei să faci treabă și-ncep să caute: hârtii, parafe, virgule în Regulamentul Intern, poate găsesc o absență a secretarei din 2007 fără motivare scrisă.

Țaga? Tace și face. Dar sistemul? Nu tace, nici nu face. Hărțuirea devine metodă didactică, când nu poți demite un om prin competență, îl sufoci cu formulare și anchete care nu încap nici în dosar cu șină.

Și uite-așa, într-o zi de mai, dom’ director își face harakiri profesional.Nu pentru că n-ar fi bun, ci pentru că e prea bun. Într-o țară unde mediocritatea e ridicată la rang de normă, excelența devine periculoasă și trebuie eliminată.

În spate, se ridică „ambițioșii de cancelarie”, ăia care vor putere, dar fără răspundere, își ascut colțurile dosarelor și visează la scaunul lăsat gol. Nu pentru că-l merită, ci pentru că e cald.

Țaga pleacă, dar problema rămâne: Nu lipsa directorilor buni, ci prezența sistemului prost.