Acasa Front Diferenţa dintre „a fost” şi „nu a fost”.Precizări Florin Pîrvu-antrenor PETROLUL PLOIEȘTI

Diferenţa dintre „a fost” şi „nu a fost”.Precizări Florin Pîrvu-antrenor PETROLUL PLOIEȘTI

2 min read
0
0
536
Siteul www.orangesport.ro a publicat, sub titlul „Florin Pîrvu, săgeţi către conducerea Petrolului. ”Strategia nu a fost corectă”, un articol ce l-a determinat pe tehnicianul „galben-albaștrilor” să reacționeze, în condițiile în care declarația ce i-a fost atribuită este cu totul și cu totul diferită de realitate.
„Este un titlu de articol ce nu are absolut niciun fel de legatură cu ceea ce am declarat, imediat după meci, în interviul acordat deținătorilor de drepturi TV! Atunci când am fost intrebat dacă nu regret faptul că Petrolul nu a aplicat pentru licența de participare în Cupele Europene am răspuns, textual: suntem o echipă nou promovată, au fost probleme în iarnă, iar strategia clubului A FOST, din punctul meu de vedere, CORECTĂ, pentru că trebuie să facem pașii corecți pentru a deveni o echipă cu adevărat puternică. Nici vorbă să fi spus altceva, iar acest lucru poate fi, cu siguranță, usor verificabil! Astfel, e de la sine înțeles faptul că articolul respectiv nu reprezintă decât o simplă exagerare, iar relația cu oficialii clubului a fost și este una excelentă. La Petrolul suntem cu toții o familie și aceasta a fost, spun eu, și una dintre explicațiile parcursului foarte bun pe care echipa l-a avut în această perioadă”, a precizat Florin Pîrvu.
Declarațiile exacte ale lui Florin Pîrvu pot fi urmărite în materialul video de mai jos, începând de la minutul 9.45.

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Front

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Denise Rifai, la DNA – refuză să clarifice statutul în dosarul în care este vizat primarul Ciprian Ciucu

Jurnalista Denise Rifai s‑a prezentat la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în…