Acasa Front Dezbateri peste dezbateri, în timp ce ploieștenii își pierd viețile la aparate

Dezbateri peste dezbateri, în timp ce ploieștenii își pierd viețile la aparate

4 min read
0
0
37

În România anului 2026, statul încasează sume uriașe din industria jocurilor de noroc, dar aproape nimic nu ajunge la cei distruși de dependență.

Potrivit unei investigații GOLAZO.ro, în 2024 statul român, prin Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), a avut la dispoziție 44,6 milioane de euro pentru programul „Joc responsabil”, destinat prevenirii și combaterii dependenței de jocuri de noroc.

Suma cheltuită efectiv pentru prevenție? 1.620 de euro. Atât. În schimb, statul a încasat aproximativ 865 de milioane de euro din taxele provenite din jocurile de noroc. Iar la nivel local, efectele se văd clar și în Ploiești. Un oraș sufocat de săli de jocuri, agenții de pariuri și reclame luminoase care au ajuns să domine cartiere întregi. În multe zone din municipiu găsești „două în doi metri”. Lângă magazine, lângă farmacii, lângă stații de autobuz, lângă blocuri în care oamenii abia își plătesc facturile.

Și în timp ce orașul este acaparat de acest fenomen, autoritățile organizează încă o dezbatere publică.

Primăria Municipiului Ploiești a anunțat pentru data de 25 mai 2026, la Teatrul „Toma Caragiu”, o nouă întâlnire privind proiectul de interzicere a organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza municipiului. Dezbateri peste dezbateri. Ce e dezbătut? De parcă ar mai exista vreun dubiu despre efectele acestui fenomen.

Pentru mii de familii, jocurile de noroc nu înseamnă distracție. Nu înseamnă relaxare. Nu înseamnă „entertainment”. Înseamnă salarii pierdute într-o noapte. Înseamnă datorii. Înseamnă oameni care își ascund dependența de familie. Înseamnă părinți care nu mai au bani pentru copii după ce au stat ore întregi în fața aparatelor.Înseamnă depresie, disperare și ruină financiară.

Toată lumea știe asta. O știu vecinii, o știu familiile celor dependenți, o știu comercianții din cartiere și o știu inclusiv autoritățile. Și totuși, în locul unor măsuri ferme și rapide, dezbatem. Continuă să mimam lupta împotriva unui fenomen care a devenit un adevărat cancer social. Ploieștiul nu mai are nevoie doar de dezbateri. Are nevoie de curaj administrativ. Pentru că în timp ce noi „discutăm discuții” ploieștenii pierd case, salarii și vieți în fața unor aparate care funcționează fără oprire, la fiecare colț de stradă.

MediaSud nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Acesta este un ajutor de stat mascat care distorsionează piața de media și este inacceptabil. De asemenea, MediaSud nu acceptă bani de la partidele politice în afara campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare este normală în perioada alegerilor.

Susțineți redacția Mediasud.ro donând prin PayPal accesând butonul de mai jos:

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Front
Comments are closed.

Check Also

Pot pisicile să-și mănânce stăpânul dacă acesta moare în casă? Adevăr și mit

În mediul online circulă de mult ideea că, dacă o persoană moare singură în locuință, pisi…