Acasa Coruptie Contracte prelungite ilegal? Paralele neliniștitoare între Primăriile Iași și Ploiești

Contracte prelungite ilegal? Paralele neliniștitoare între Primăriile Iași și Ploiești

6 min read
0
0
421

 

Contracte prelungite ilegal? Paralele neliniștitoare între Primăriile Iași și Ploiești

Ancheta DNA declanșată recent la Primăria Municipiului Iași, care vizează prelungirea nelegală a contractelor unor angajați pensionari, scoate la lumină o practică răspândită și în alte administrații locale. Un caz asemanator este si cel al Primăriei Ploiești, unde, potrivit unor surse, se practică nestingherit prelungirea contractelor de muncă ale unor persoane care cumulează pensia cu salariul, în condiții neclare și, posibil, contrare legii în vigoare.

Ancheta deschisa la Iași: 31 de angajați ai primariei sub lupa DNA

La Iași, Direcția Națională Anticorupție a efectuat, pe 17 iunie, percheziții la sediul Primăriei, vizând Serviciul Resurse Umane. Procurorii au ridicat documente care atestă faptul că 31 de persoane care beneficiau de pensie de la stat aveau și contracte de muncă active, prelungite prin dispoziții administrative dubioase. Dintre acestea, două erau chiar subordonate direct șefului de la Resurse Umane, Emanuel Smântână.

Surse judiciare estimează un prejudiciu de peste 8 milioane de lei, iar ancheta are în vedere posibile fapte de abuz în serviciu și încălcarea dispozițiilor legale privind angajările în sistemul public.

Intre timp Emanuel Smântână și-a pus casa la adăpost de procurorii DNA. La câteva zile după ce anchetatorii anticorupție au deschis dosarul cumulului pensie-salariu, Smântână, personaj cheie în speță, i-a cedat soției partea sa de vilă din Moara de Vânt. În dosarul „Pensionarele”, Smântână știa de majoritatea femeilor că aveau acest cumul ilegal pensie-salariu, două dintre angajate fiind chiar în subordinea sa directă.

Și la Ploiești, exista cazuri similare ca in toate institutiile statului. Un caz similar – dar ignorat momentan

Dacă la Iași procurorii DNA au intervenit, în cazul Primăriei Ploiești, o practică similară pare să continue fără nicio reacție momentan din partea autorităților. Potrivit datelor transmise de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Prahova, aproape 32% din populația județului beneficiază de indemnizații și ajutoare sociale, un procent semnificativ dintre aceștia fiind înregistrați simultan ca salariați în instituții publice locale.

Mai exact, în cadrul Primăriei Ploiești există numeroase cazuri de angajați pensionari care și-au prelungit contractele, fără ca acest lucru să fie însoțit de evaluări ale posturilor sau justificări de ordin legal – așa cum impune legislația.

Potrivit Codului Muncii și Codului administrativ, angajarea pensionarilor în sistemul public este permisă, dar în condiții stricte: numai dacă postul este indispensabil, nu există un înlocuitor și doar pentru o perioadă limitată. Prelungirea automată, prin dispoziție de conducere, este contrară legii.

Măsuri inegale pentru practici similare?

În timp ce la Iași DNA acționează, la Ploiești – unde semnalele sunt similare – nu există momentan nicio anchetă, sesizare publică sau măsură de control. Situația ridică semne de întrebare cu privire la aplicarea unitară a legii în România și la eventuale disfuncții în sistemul de verificare a administrației locale.

Cazurile din Iași și Ploiești arată că practica prelungirii contractelor pensionarilor în sistemul bugetar este larg răspândită. Dacă este justificată de nevoia reală a administrației sau reprezintă doar un mecanism de menținere a unor persoane „de încredere” în funcții este o întrebare la care doar o anchetă clară poate răspunde. Până atunci, bugetul public rămâne vulnerabil la abuzuri mascate în hârtii administrative.

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Coruptie
Comments are closed.

Check Also

Locatarii din zona sensului giratoriu Obor reclamă haos și poluare fonică provocate de microbuzele de transport județean

Redacția noastră a fost sesizată de mai mulți locatari ai imobilelor situate în zona sensu…