Cine protejează banii pensionarilor? Angajații de la Poșta Română transportă miliarde fără pază armată, pe salarii de mizerie

În fiecare lună, în perioada plăților de pensii, mii de angajați ai Poștei Române sunt trimiși pe teren sa distribuie sume uriașe de bani. Vorbim de miliarde de lei la nivel național, transportate fără pază specializată, fără protecție armată și, cel mai grav, de către oameni plătiți cu salariul minim pe economie.

Această realitate îngrijorătoare deschide o serie de întrebări serioase privind siguranța, etica și legalitatea acestor practici.

Valori uriașe, responsabilități imense, salarii infime

Distribuirea pensiilor implică frecvent manipularea unor sume de sute de mii de lei per transport poștal într-o singură zi. În zonele rurale izolate sau urbane aglomerate, acești angajați umblă cu cu sume uriașe de bani, fără pază, fără escortă, fără transport blindat.

În același timp, veniturile acestor angajați abia depășesc 2500 lei net lunar (salariul minim în vigoare în 2025). Li se cere însă o responsabilitate financiară enormă, în timp ce primesc foarte puțină protecție din partea angajatorului. Daca te angajezi femeie de serviciu la o asociație de bloc, sa speli scări, sau vrei sa servești Posta Româna este practic același lucru.

Tentația este reală, nu imaginară

Să pui oameni cu probleme financiare în fața unor sume uriașe, nesupravegheate, fără sistem de protecție solid, înseamnă să-i expui nu doar pericolului extern, ci și unei tentații greu de suportat. Nu vorbim despre „caractere slabe”, ci despre realitatea psihologică a unei societăți în care sărăcia se întâlnește, lună de lună, cu sacii de bani ai statului.

Ce spune legea despre transportul de valori mari

Potrivit Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, și Hotărârii de Guvern nr. 301/2012, transportul valorilor bănești trebuie să respecte norme stricte:

Art. 19 din Legea 333/2003:

Transportul valorilor importante se efectuează cu mijloace de transport special amenajate și dotate corespunzător și sub pază armată, asigurată de personal calificat sau de firme licențiate.

HG nr. 301/2012, Anexa 1:

Transporturile de valori de peste 50.000 lei trebuie să fie făcute cu autovehicule blindate, cu cel puțin două persoane însoțitoare înarmate, conectate la dispecerate de securitate.

Cu toate acestea, în practică, mulți angajați ai Poștei transportă sume peste aceste limite, fără măsurile cerute de lege. În mod paradoxal, unele bănci sau supermarketuri respectă aceste norme pentru valori de zece ori mai mici decât cele transportate de poștași în ziua de pensie. Însă când vine vorba de Poștă Romana cei in măsură să verifice și să sancționeze nerespectarea legii închid ochii într-o înțelegere tacită.

Cine răspunde dacă se întâmplă ceva?

În caz de jaf sau pierdere, deși angajatul este victima principală, el poate fi tras la răspundere disciplinar, administrativ sau chiar penal. Totul în timp ce statul sau conducerea companiei evită asumarea responsabilității pentru absența măsurilor legale de protecție.

Este o ipocrizie instituțională periculoasă: se economisește pe spatele angajaților vulnerabili, dar li se cere să fie invulnerabili în fața unor riscuri reale.

Poșta Română, în calitate de operator cu capital majoritar de stat, are obligația morală și legală să își protejeze angajații și valorile transportate însă instituția ca să” se spele pe mâini” a dotat conducătorul autoutilitarei de transport valori cu un mic spray iritant ca măsura de protecție.

Ministerul Afacerilor Interne, Inspecția Muncii și Curtea de Conturi trebuie să verifice dacă aceste transporturi se desfășoară legal, cu paza și mijloacele impuse de lege.

Sindicatele din Poștă ar trebui să ceară renegocierea procedurilor și condițiilor de lucru din perioada distribuirii pensiilor. Dar care sindicate?

Nu este normal ca niște angajați plătiți la limita subzistenței să poarte pe umeri miliarde de lei lunar. Nu este legal ca aceste valori să circule fără pază, iar nu este moral ca statul să închidă ochii. Este momentul ca autoritățile să trateze acest subiect cu seriozitatea pe care o merită — înainte să asistăm la o tragedie evitată prea târziu.