Fostul episcop al Huşilor, acuzat de viol, eliberat astazi Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis azi anularea măsurii arestului preventiv pentru fostul episcop al Huşilor, Cornel Onilă, în dosarul în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de viol. „Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Jitaru Sebastian Cristi şi Onilă Cornel împotriva încheierii nr.1/DLF din data de 22 mai 2020 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia Penală şi …Citeste mai mult
Pe 7 iunie concert la Grădina Botanică din Bucov, Prahova Consiliul Județean Prahova, prin Centrul Județean de Cultură Prahova, în colaborare cu Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, vă învită duminică, 7 iunie 2020, începând cu ora 11.00, să vă bucurați de un concert de promenadă susținut de Fanfara „Prahova”, în incinta Grădinii Botanice de la Bucov. Evenimentul se adresează tuturor iubitorilor de muzică și de frumos, care, timp de …Citeste mai mult
BAT a finalizat o investiție de 175 de milioane de euro în fabrica din Ploiești Fabrica British American Tobacco din Ploiești este a doua cea mai mare fabrică a grupului din Uniunea Europeană după o investiție de aproape 500 de milioane de euro de la înființarea fabricii în 1996 și până în prezent. Aproape 1.100 de persoane lucrează în fabrică. Majoritatea produselor fabricate la Ploiești – consumabile din tutun pentru glo și țigări – sunt …Citeste mai mult
Dupa ce a anuntat reguli idioate pentru pescari, Ministerul Agriculturii revine Potrivit unui ordin al Ministerului Agriculturii, publicat marți în Monitorul Oficial, pescarii trebuiau să respecte câteva măsuri halucinante impuse de autorități. Aceștia trebuie să păstreze o distanță de 10 metri între ei, nu au voie să socializeze, să facă grătar sau să consume băuturi alcoolice. Astazi Ministerului Agriculturii a revenit cu cateva modificări in care lasa in grija operatorului baltii …Citeste mai mult
Apple a blocat toate telefoanele furate in urma jafurilor din SUA Magazinele Apple din SUA au fost ținta predilectă a jafurilor ocazionate de manifestațiile în memoria afro-americanului George Floyd. Pe rețele precum Twitter sau Reddit circulă fotografii cu telefoane iPhone 11 Pro Max care afișează mesaje de alertă, conform publicației MarketWatch. Concret, pe un fundal negru, apare textul „Returnați telefonul magazinului Apple. Acest dispozitiv a fost dezactivat și este urmărit. Autoritățile locale …Citeste mai mult
Valer Dorneanu: Misiunea procurorilor anticoruptie este sa aplice deciziile Curtii Constitutionale, nu sa le comenteze Preşedintele Curţii Constituţionale (CCR), Valer Dorneanu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) trebuie să aplice legea şi deciziile CCR, întrebându-se, totodată, dacă „misiunea” şefului DNA, Crin Bologa, este de a-şi mobiliza procurorii sau de a comenta deciziile CCR. Reacţia lui Dorneanu vine după ce Bologa a afirmat recent că dezincriminarea parţială a abuzului în serviciu, în …Citeste mai mult
Pentru Rares Bogdan este vinovat cine filmeaza, nu cine fumeaza Dupa aparitia in presa a fotografiei cu Orban fumand si band la serviciu, Rares Bogdan a gasit vinovatul! Telefonul mobil in incinta! Acesta a declarat, în cadrul emisiunii Adriana Nedelea LA FIX, că l-a sfătuit pe Ludovic Orban să nu permită accesul cu telefonul mobil în biroul său, deoarece este un loc „de unde se conduce România și pot exista …Citeste mai mult
Revolte violente la Paris! ” Toata lumea uraste politia!” Mai multe incidente au izbucnit marţi seară în Paris, Marseille, Lile sau Lyon, după ce autoritățile au interzis manifestațiile în memoria lui Adama Traoré, francez de culoare de 24 de ani, mort în 2016 în condiții asemănătoare cu cele în care a decedat George Floyd, informează Le Figaro. Peste 20.000 de oameni s-au strâns în stradă, marți, 2 iunie, după-amiază, …Citeste mai mult
USA in stare de razboi! Pentagonul a trimis aproximativ 1600 de soldați în regiunea capitalei federale Washington Pentagonul a deplasat aproximativ 1.600 de soldaţi ai armatei americane în regiunea Washington, D.C., a anunţat marţi Pentagonul, după mai multe nopţi de proteste şi violenţe, informează miercuri Reuters. „Elemente active la datorie sunt postate în baze militare în Regiunea Naţională a Capitolului, dar nu se află în Washington, D.C.”, a declarat Jonathan Rath Hoffman, purtătorul de cuvânt al Pentagonului. …Citeste mai mult
Orban a testat noua masina care va fi in dotarea politiei Este vorba despre mai multe unități Dacia Duster și Logan, inscripționate după modelul mașinilor de poliție din Germania. Orban a vizitat, la sfârșitul săptămânii trecute, Centrul Tehnic Titu al Grupului Renault. Acesta a testat mai multe modele în compania ministrului Economiei, Virgil Popescu, a ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, și a ministrului de Interne, Marcel Vela. Premierul Ludovic Orban a fost …Citeste mai mult
Ploieștiul, la un pas de schimbarea operatorului de salubritate. Ce se poate întâmpla cu BIN GO Solutions
Scandalul de la Primăria Ploiești! Arhitectul-șef Veronica Rădună ripostează dur după declarațiile primarului Mihai Polițeanu