Acasa Opinii BIVOLARU ACHITAT

BIVOLARU ACHITAT

4 min read
0
0
115
Tribunalul Cluj l-a achitat, vineri, pe liderul MISA, Gregorian Bivolaru, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, iar pentru altele procesul penal a încetat deoarece a intervenit prescripția, procesul fiind pe rol din 2007, relatează Mediafax.

 

Potrivit hotărârii luate vineri de Tribunalul Cluj, Gregorian Bivolaru a fost achitat pentru acuzaţiile de săvârşire a infracţiunilor de constituire a unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob și de trecerea ilegală a frontierei unui stat străin.
„Tribunalul Cluj achită pe inculpatul Bivolaru Gregorian pentru acuzaţiile de săvârşire a infracţiunilor de constituire a unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob și de trecerea ilegală a frontierei unui stat străin. Încetează procesul penal pornit împotriva acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, de instigare la discriminare, de promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, de trecerea ilegală a frontierei de stat a României și de instigare la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în document.
În același dosar au mai fost achitate sau s-a încetat procesul în cazul altor 19 persoane din grupul lui Bivolaru.
De asemenea, instanța a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituită asupra bunurilor imobile aparţinând mai multor inculpaţi, printre care și Bivolaru, precum şi asupra bunurilor imobile aparţinând Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) şi Fundaţiei de Terapii Naturiste şi Yoga „Tara”.
Astfel, sechestrul asigurator este ridicat asupra a două apartamente ale lui Bivolaru situate în București, precum şi asupra unor mașini aparținând MISA şi Fundaţiei de Terapii Naturiste şi Yoga „Tara”.
De asemenea, Tribunalul Cluj a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituită asupra unor bijuterii şi sume de bani – respectiv sumele de 334.949.500 lei vechi, 33.844 dolari, 4.150 euro şi 3.000 yeni și dispune restituirea către inculpaţii de la care s-au ridicat în urma perchezițiilor.
Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Opinii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Ia Covid-ul, na Covid-ul! Romania, tara in care coronavirus umbla doar pe la inmormantari

O tara intreaga a rumegat si a intors pe toate fețele inmormantarea liderului Duduienilor,…