Acasa actualitate ACTIVITĂŢILE POLIŢIŞTILOR PRAHOVENI, ÎN PERIOADA 14-17 APRILIE 2023

ACTIVITĂŢILE POLIŢIŞTILOR PRAHOVENI, ÎN PERIOADA 14-17 APRILIE 2023

4 min read
0
0
418

Poliţiştii prahoveni au acţionat, în acest sfârşit de săptămână, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne din judeţ, pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte şi siguranţă de Sărbătoarea Învierii Domnului.
Structurile de poliţie rutieră şi de ordine publică au acţionat pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, ori a substanţelor psihoactive.
Pe parcursul a patru zile, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au fost instituite peste 100 de filtre rutiere, poliţiştii prahoveni controlând peste 800 de autovehicule.
Totodată, poliţiştii prahoveni au aplicat în total peste 500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 150.000 de lei.
Dintre acestea, 200 au fost aplicate conform O.U.G. 195/2022, privind circulaţia pe drumurile publice.
În cele 4 zile, poliţiştii din cadrul structurilor operative au intervenit lamai mult de 400 de apeluri prin SNUAU 112, fiind aplicate 180 de sancţiuni contravenţionale conform Legii nr.61, dar şi conform O.U.G nr.34/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, în valoare totală de peste 100.000 de lei.
Totodată, au fost constatate 5 infracţiuni, 3 dintre acestea pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut 12 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.
Un accent deosebit s-a pus şi pe partea preventivă, context în care poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, poliţiştii din cadrul Serviciilor de Ordine Publică, Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Investigaţii Criminale, dar şi de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat şi desfăşurat 18 acţiuni, specifice activităţilor fiecărei structuri în parte.
În cele patru zile, nu au fost înregistrate evenimente deosebite, motiv pentru care le mulţumim cetăţenilor care au înţeles să petreacă sărbătoarea Pascală respectând legea.
Comunicat :IJP Prahova

Foto ilustrativ

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In actualitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Locatarii din zona sensului giratoriu Obor reclamă haos și poluare fonică provocate de microbuzele de transport județean

Redacția noastră a fost sesizată de mai mulți locatari ai imobilelor situate în zona sensu…