Acasa Economic De la sfârșitul lunii, ștampila nu mai e obligatorie pentru firmele și instituții

De la sfârșitul lunii, ștampila nu mai e obligatorie pentru firmele și instituții

2 min read
0
0
754

De la sfârșitul acestei luni, ștampilele nu mai sunt necesare pe documente oficiale. Statul promite chiar că îşi va sancţiona instituţiile şi funcţionarii care vor mai cere ştampile pe documente din luna august. Nici contractele şi înscrisurile încheiate cu autoritățile publice nu vor mai fi ştampilate.

Semnătura va fi suficientă pe orice hârtie emisă de o firmă. Oamenii de afaceri spun că dispariţia ştampilei înseamnă debirocratizare şi va simplifica tranzacţiile.

Prima eliminare a ştampilei de pe documente administrative şi comericale a fost făcută acum doi ani. Din august, toate instituţiile statului trebuie să se alinieze acestei decizii, altfel se vor aplica sancţiuni. Obligația ștampilării rămâne însă valabilă pentru persoanele juridice de drept public.

Ștampila este un obiect indispensabil firmelor, chiar dacă prin lege nu se prevede obligativitatea utilizării ei. Pentru oamenii de afaceri din alte țări ștampila este un obiect necunoscut, despre care află doar atunci când intră în contact cu parteneri din România.

În timp ce în țara noastră orice document trebuie ștampilat, în mediul de afaceri internațional se utilizează expresia gentlemen’s agreement, care a stat la baza încheierii unor contracte importante prin înțelegere verbală, doar pe baza încrederii reciproce.

În Europa, doar ţara noastră şi Bulgaria mai foloseşte acest tip de parafă.

Ştampila a apărut în secolul 20, fiind sora mai mare a sigiliului. Scopul ei era acelaşi, să ofere autenticitate unui document. În secolul digitalizării, ştampila este un simbol al birocratizării.

Ș.R.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Economic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Gigantul suedez Nolato își închide fabrica de lângă Ploiești. Compania își vinde operațiunile din România

Compania suedeză Nolato AB a anunțat că își va vinde operațiunile din România, decizie car…