Acasa Eveniment Marți 13 – ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE

Marți 13 – ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE

5 min read
0
0
522

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) s-a raliat inițiativei derulată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marți 13, organizează în municipiul București și în județele țării ‘Ziua informării Preventive’.

Desfășurate sub sloganul ‘Preveniți ghinionul’, având ca logo pisica neagră, activitățile informativ-educative ce vor avea loc cu această ocazie, urmăresc conștientizarea cetățenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor și regulilor de comportare specifice tipurilor de situații de urgență.

Marți, 13 mai a.c., sediile subunităților de intervenție își vor deschide porțile pentru toți cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei noastre, vizualizând și tehnica de intervenție cu care echipajele serviciilor profesioniste participă la misiunile de salvare.

Totodată, în zonele cu public numeros vor fi organizate puncte de informare preventivă și activități de distribuire a materialelor specifice, prin angrenarea serviciilor voluntare pentru situații de urgență din localitățile Blejoiși Breaza.

Cetățeanul rămâne veriga extrem de importantă în procesul de gestionare a situațiilor de urgență. Rolul său devine unul major prin însușirea și aplicarea informațiilor care vin din partea instituțiilor abilitate, manifestând responsabilitate în relațiile cu familia, comunitatea și mediul înconjurător.

IGSU a încheiat, în anul 2012, un parteneriat de colaborare cu E.ON România, intitulat ‘Împreună pentru siguranță’, ale cărui principale obiective constau în derularea unor campanii de informare menite să conștientizeze cetățenii asupra pericolelor la care se expun în cazul nerespectării măsurilor și regulilor de comportare specifice situațiilor de urgență, crearea comportamentului preventiv și atitudinii proactive în rândul comunității în vederea reducerii semnificative a numărului victimelor.

În baza acestei colaborări, cei doi parteneri au implementat deja la nivel național campaniile ‘F.O.C — Flăcările Omoară Copii’ și ‘R.I.S.C. — Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale’ și, la finalul anului 2013, au inițiat o nouă acțiune preventivă sub denumirea ‘R.I.S.C. — Siguranța NU e un joc de noroc!’.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Șerban Cantacuzino’al județului Prahova organizează miercuri — 14 mai 2014, începând cu orele 09:00, în foaierul Sălii Europa, o expoziție de machete pe tipuri de risc generatoare de situații de urgență, unde și-au anunțat participarea 11 grădinițe cu 110 preșcolari din județul Prahova.

În acest sens copiii vor fi atrași în vederea respectării regulilor de prevenire și formarea conduitei de urmat pe timpul situațiilor de urgență precum și consolidarea cunoștințelor despre dezastrele naturale și tehnologice și a măsurilor de prevenire, protecție și intervenție în situații de urgență.

Totodată, pe timpul acestei acțiuni vor fi organizate puncte mobile de informare preventivă, ocazie cu care vor fi puse la dispoziția cetățenilor broșuri, pliante, afișe și alte materiale informative privind reguli și măsuri de comportare în cazul producerii unor situații de urgență.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Hoții purtau măști de actori celebri într-un jaf spectaculos la o bancă din Napoli

Hoții purtau măști de actori celebri într-un jaf spectaculos la o bancă din Napoli Un inci…