Acasa Politică Camera Deputaţilor: Comisiile de specialitate au aprobat mărirea salariilor primarilor şi viceprimarilor cu 30%

Camera Deputaţilor: Comisiile de specialitate au aprobat mărirea salariilor primarilor şi viceprimarilor cu 30%

2 min read
0
0
530

Comisiile pentru muncă şi pentru buget de la Camera Deputaţilor au dat, luni, raport de adoptare OUG 9/2017, aprobând şi două amendamente prin care se măresc soldele şi salariile primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene, informează HotNews.ro.

a1

“Am dat raport Ordonanţei 9/2017. În primul rând sunt doleanţele celor din sistemul de apărare şi ordine publică, siguranţă naţională, precum şi din sistemul penitenciar, care se află la Ministerul Justiţiei. În urmă aplicarilor succesive a măririlor de salarii minime, ei au rămas cu solda de baza undeva la 700 de lei, ceea ce era anormal. Am adus-o începând cu luna aprilie la nivelul salariului minim, astfel încât şi poliţiştii, şi cei din armata să beneficieze de măririle salariale promise. De asemenea, în urmă unui amendament şi cu sprijinul doamnei ministru al Muncii am adoptat şi mărirea salariilor primarilor şi viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene cu 30%, începând cu luna aprilie, până când legea salarizării va intră în linie dreapta”, a declarat preşedintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor, Adrian Solomon.

nei

El a adăugat că proiectul de lege va intră marţi pe ordinea de zi a plenului Camerei.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Vizită parlamentară la Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou

Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou a fost, la data de 26 martie 2026, gazda u…