Social„Școala Reciclării – prezent și viitor verde” la Ploiești By RedactiaPosted on 16/03/20172 min read0 0 549 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Primăria Municipiului Ploiești a lansat miercuri, 15 martie 2017, concursul interscolar „Școala Reciclării — prezent și viitor verde”.Elevii unităților de învățământ participante vor primi informații privind gestiunea integrată a deșeurilor. Se vor detalia informații despre colectarea selectivă a deșeurilor, transportul și valorificarea deșeurilor, respectiv depozitarea finală.În cadrul activităților din anii anteriori (2014-2016) s-au implicat mai mult de 100 cadre didactice din 35 unități de învățământ (inclusiv Școala Specială nr. 2 și Palatul Copiilor), pentru ca informațiile să ajungă la peste 10000 elevi școlarizați în respectivele unități de învățământ, iar cantitatea de deșeuri colectată selectiv a fost de 78 tone.Considerăm că implicarea copiilor în acest concurs și în acțiuni ce dezbat teme privind conservarea resurselor naturale și evitarea poluării este benefică în formarea unei atitudini responsabile pentru protejarea mediului înconjurător.Înscrierea unităților de învățământ la concursul precizat mai sus se poate face în perioada 15 martie — 20 martie 2017 prin completarea formularului de înscriere si transmiterea acestuia în atentia Regiei Autonome de Servicii Publice (RASP) Ploiesti (fax. 0244513670 sau e-mail: protectiamediului@rasp.ro).Lista unităților de învătământ participante va fi publicată pe www.rasp.ro si www.ploiesti.ro. Cele mai harnice unități de învățământ vor beneficia de premii la finalizarea concursului.Mai multe informatii pot fi solicitate Biroului Protectia Mediului din cadrul RASP Ploiesti (tel: 0244-541071 int. 114, fax: 0244-513670, mail: protectiamediului@rasp.ro).Comunicat Primăria Ploiești