actualitate FrontPacient dispărut din Spitalul Județean Ploiești – Familia alertată, Poliția caută, conducerea tace By RedactiePosted on 17/07/20262 min read0 0 92 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Nicolaescu Alexandru în vârstă de 81 de ani, internat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, este de negăsit de mai bine de 24 de ore. Dispariția sa a fost constatată în seara zilei de 16 iulie 2026, iar cazul a fost imediat sesizat Poliției. Potrivit informațiilor obținute de Mediasud.ro, familia pacientului fusese informată de personalul medical că bărbatul urma să fie transferat pentru investigații într-o altă unitate medicală. Cu toate acestea, pacientul nu a mai fost identificat ulterior, iar căutările continuă în tot județul. Surse apropiate anchetei susțin că spitalul ar fi încercat să evite publicarea incidentului, o decizie care ridică semne de întrebare privind transparența instituției într-o situație de interes public. În contextul în care este vorba despre dispariția unui pacient aflat în grija personalului medical, tăcerea conducerii spitalului devine greu de justificat. Poliția Prahova a confirmat că desfășoară verificări pentru localizarea persoanei dispărute, iar ancheta este în desfășurare. Familia pacientului cere explicații și acuză lipsa de comunicare din partea spitalului. Cazul readuce în discuție problema siguranței pacienților în spitalele publice, mai ales în secțiile de urgență, unde fluxul mare de persoane și lipsa personalului pot duce la situații critice.
Pensionari de lux pe bandă rulantă: Gruparea a șters probe din ANAF, dar Tribunalul i-a eliberat. DIICOT avertizează risc major pentru anchetă