Acasa Front Peste 80 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii rutieri ca urmare a abaterilor constatate

Peste 80 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii rutieri ca urmare a abaterilor constatate

1 min read
0
0
700
Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova continuă activităţile pentru reducerea riscului rutier.
Ieri, 20 februarie a.c., poliţiştii rutieri au acţionat pe drumurile naţionale din judeţ pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză, dar şi pentru prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată.
Astfel, în cadrul activităţilor au fost controlate 199 de autovehicule şi au fost efectuate 64 de testări cu aparatul etilotest.
Aparatele radar au înregistrat 11 autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele legale admise.
În total, au fost aplicate 81 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 30.200 de lei.
De asemenea, au fost reţinute 12 permise de conducere, 6 dintre acestea pentru nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată.
Totodată, au fost retrase şi două certificate de înmatriculare.
Sursă:IJP Prahova
Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Front

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Gigantul suedez Nolato își închide fabrica de lângă Ploiești. Compania își vinde operațiunile din România

Compania suedeză Nolato AB a anunțat că își va vinde operațiunile din România, decizie car…

Most Recent