Acasa Economic Scandalul gunoaielor continuă în Ploiești. Firma Rosal face precizări pentru ploieștenii informați greșit despre această situație

Scandalul gunoaielor continuă în Ploiești. Firma Rosal face precizări pentru ploieștenii informați greșit despre această situație

6 min read
0
1
1,686

Scandalul gunoaielor din municipiul Ploiești continuă. Din păcate, luptele politice pe interese proprii, au un efect major asupra ploieștenilor. Consecințele negative resimțite de cetățenii municipiului sunt speculate  conform unor reguli informale previzibile. Din păcate, cetățenii sunt prinși la mijloc. Tocmai de aceea filiala locală Rosal solicită identificarea unei soluţii de urgenţă pentru a debloca această situaţie din cauza căreia ploieștenii suferă un disconfort, fără ca aceștia să aibă vreo vină: 

„Pentru a nu știm câta oară”, ca să-l cităm pe însuși domnul primar al municipiului Ploiești, Adrian Dobre, se folosește de influența și autoritatea funcției pentru a presa organele de control „să amendeze” compania Rosal pentru situații și fapte care nu ne privesc.
Putem înțelege interesul evident pe care îl manifestă pentru „scoaterea” din Ploiești a Companiei noastre, întrucât nu a făcut niciodată un secret asta.

Este de neînțeles metoda pe care a ales-o pentru a face acest demers prin dezinformări, mistificări ale realității și inducerea în eroare a cetățenilor municipiului Ploiești.

Printr-o postare pusă, astăzi, pe pagina de facebook personală, domnul Adrian Dobre o imploră pe ministrul Mediului să ne de o amendă, să ne sancționeze în vreun fel.

Îl rugăm, pe această cale, să înțeleagă că nu mai putem accepta ca numele Companiei noastre să fie folosit în scandalurile politice din oraș. Toleranța noastră are o limită: suntem o Companie prea serioasă pentru a accepta să devenim sac de box pentru oricine care are frustrări legate de propria „performanță” edilitară.

Ploieștenii trebuie să realizeze faptul că domnul primar Adrian Dobre este principalul vinovat pentru starea în care se află acum municipiul Ploiești!

Măcar acum, în al „treisprezecelea ceas”, îi transmitem că este momentul să se maturizeze, să accepte faptul că a fost parte la întocmirea unui caiet de sarcini, greșit dimensionat față de necesitățile reale ale orașului, și că este timpul să colaborăm pentru rezolvarea acestei crize a gunoiului.

Domnia sa știe foarte bine că Rosal nu are absolut nicio vină pentru faptul că orașul este sufocat de munții de gunoi. Mai mult, primarul Adrian Dobre cunoaște, în detaliu, eforturile incredibile făcute de Compania noastră pentru a ține, cât de cât, sub control problema deșeurilor în municipiu.

Ne-am asumat aceste eforturi uriașe din respect față de ploieșteni!
Atacurile nejustificate pe care le face împotriva Companiei noastre și, mai ales ultimul dintre ele, sunt departe de a duce la rezolvarea crizei.

Avem nevoie de soluții, de remedierea problemelor grave din contractul la realizarea căruia a fost parte, implicit de sprijin din partea autorităților locale pentru a-i servi pe ploieșteni la standardele pe care le merită.

Primarul Adrian Dobre trebuie să înțeleagă că, atâta timp cât va încerca să ascundă sub preș propriul gunoi și să facă presiuni pentru a fi scoasă pe nedrept responsabilă de situație exact partea din contract care nu are vreo vină – Grupul Rosal, singurii care vor avea de suferit rămân tot ploieștenii.

Nouă ne pasă cu adevărat de clienții noștri, motiv pentru care îl invităm, ORICÂND, la o dezbatere publică deschisă, cu cărțile pe masă, despre cum putem rezolva ÎMPREUNĂ, implicit cetățenii municipiului, această criză.

Din respect față de ploieșteni!
Rosal Ploiești

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Economic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Preluarea La Cocoș de către proprietarul Lidl și Kaufland are undă verde! Să vorbim despre riscurile reale!

Decizia Consiliul Concurenței de a aproba preluarea rețelei La Cocoș de către Schwarz Grou…