EvenimentPeste 70 de proiectile şi cartuşe din Al Doilea Război Mondial, găsite într-o gospodărie din Ploiești RedactiaPosted on 17/05/20191 min read0 0 599 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Peste 70 de proiectile şi cartuşe din Al Doilea Război Mondial au fost găsite, vineri, într-o gospodărie din Ploieşti, a informat ISU Prahova.La faţa locului s-a deplasat echipa pirotehnică.„Echipa pirotehnică se deplasează pe Strada Micşunelelor din municipiul Ploieşti pentru a ridica proiectile găsite într-o o gospodărie. Erau în locuinţă, proprietarul le-a găsit, iar organele competente vor stabili cum au ajuns acolo. Sunt 73 de proiectile şi cartuşe din cel de-al doilea război mondial”, au precizat reprezentanţii ISU Prahova.
Anunț public privind decizia etapei de încadrare pentru proiectul Penitenciarului de Femei Ploiești–Târgșorul Nou
40 de zile de muncă în folosul comunității la Centrul Județean sau la Hipodrom. Ce riscă fostul șef al Rutieră dacă nu respectă măsurile