SocialElevii care optează pentru Colegiul de Artă „Carmen Sylva” pot beneficia de cursuri gratuite de inițiere By RedactiaPosted on 24/01/20193 min read0 0 637 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Elevii care aleg să urmeze cursurile Colegiului de Artă „Carmen Sylva” Ploiești pot să beneficieze de cursuri gratuite de inițiere care vor avea loc pe 11, 18 și 25 februarie, de la ora 17.00, iar testările pentru probele de aptitudini au fost programate pentru data de 1 martie, ora urmând a fi anunțată de către conducerea unității școlare.Cursurile de inițiere gratuite pot fi urmate atât elevii care vor să intre din clasa a V-a la Colegiul de Artă „Carmen Sylva”, cât și cei care intenționează să urmeze cursuri liceale, în cadrul acestei instituții.Pentru a deveni elev al acestei insituții încă din clasa 0, trebuie mai intâi ca, cei mici să promoveze testele de aptitudini muzicale, care vor avea loc pe 1 Martie. Iar cei care nu împlinesc 6 ani până la începerea școlilor vor avea nevoie de – documentul de evaluare psihosomatică.Evaluarea psihosomatică se poate face la una dintre următoarele unități:– Grădinița nr. 28 – str. Mărășești, nr. 58– Grădinița nr. 40 – str. Anotimpului, nr. 1– CJRAE Prahova – str. Bobâlna, nr. 26Transferul de la altă unitate de învățământ la Colegiul de Arte „Carmen Sylva” se poate face numai în limita locurilor disponibile, dacă acestea există. La transfer se vor face echivalări și se vor da examene de diferență.Aceste examene se stabilesc în funcție de locurile sunt disponibile.Probele de diferente se dau in funcție de anul în care se face transferul.Acte necesare pentru înscriere transfer intersemestrialcopie după certificatul de naștereadeverință de la școala de proveniență din care să rezulte că elevul a promovat semestrul I, media de promovare și nota la purtarecaracterizare semnată din partea dirigintelui, cu ștampila școliidosar de încopciatActe necesare pentru transfer între ani școlaricopie după certificatul de naștereadeverință de la școala de proveniență din care să rezulte că elevul a promovat semestrul I, media de promovare și nota la purtarecaracterizare semnată din partea dirigintelui, cu ștampila școliidosar de încopciat
Astra Vagoane contestă în instanță decizia CNSC privind licitația pentru cele 20 de tramvaie noi ale Ploieștiului
INTERVENȚIE SCĂPATĂ DE SUB CONTROL: 5 polițiști se luptă minute în șir cu un tânăr în șort. Lipsa Taserelor îi lasă fără soluții