EvenimentPercheziţii în Prahova într-un dosar de furt şi proxenetism RedactiaPosted on 07/08/20181 min read0 0 661 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Poliţiştii prahoveni efectuează, marţi, trei percheziţii domiciliare într-un dosar de furt calificat şi proxenetism, patru persoane urmând să fie conduse la audieri. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, descinderile au loc în comuna Blejoi şi în oraşul Boldeşti-Scăeni. „Din cercetări a rezultat faptul că, în cursul anului 2018, două persoane ar fi pătruns prin efracţie în incinta a două societăţi comerciale, de unde ar fi sustras sume de bani însumând 12.000 de lei. De asemenea, aceleaşi persoane sunt suspectate că, pe raza comunelor Păuleşti şi Blejoi, ar fi săvârşit infracţiuni de proxenetism”, se precizează în comunicat. Conform aceleiaşi surse, în comuna Blejoi se desfăşoară şi o razie, la care participă poliţişti de la ordine publică, rutieră, investigaţii criminale şi criminalistică din cadrul mai multor subunităţi teritoriale.
După ce Daniel Nicodim și-a dat demisia de la Prefectură, pe surse, funcția ar urma să fie ocupată de o femeie
Prefectul de Prahova, Daniel Nicodim, a demisionat! Motivul invocat: „PNL a devenit partid de opoziție”
Jazzul revine la Ploiești! Patru zile, artiști din opt țări și un festival care continuă o poveste începută în 1969