426 de milioane de euro pe an pentru „sporul de dronă”! Noua fabrică de privilegii

Într-o țară care caută miliarde pentru reducerea deficitului bugetar, taie investiții, amână proiecte și discută despre noi taxe, într-o țară in care dronele straine penetreaza granitele ca prin brânză, statul român pare să fi descoperit un nou privilegiu: „sporul de dronă”!

Acest beneficiu care, potrivit informațiilor publicate în presă, poate genera un cost anual de aproximativ 426 de milioane de euro pentru instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. O sumă uriașă, comparabilă cu bugetele unor programe publice majore.

În teorie, sporul are o justificare logică. Operarea sistemelor fără pilot presupune pregătire specializată, responsabilitate și riscuri specifice. Nimeni nu contestă faptul că specialiștii autentici trebuie remunerați corespunzător.

Problema apare atunci când excepția riscă să devină regulă.

Când un spor creat pentru o categorie restrânsă ajunge să fie extins asupra unui număr mare de angajați, întrebarea nu mai este dacă există nevoie de specialiști, ci dacă asistăm la încă o metodă de majorare mascată a veniturilor în sectorul public.

Contribuabilul are dreptul să știe câți beneficiari există, ce activități desfășoară efectiv, care sunt criteriile de acordare și cum se justifică un impact bugetar de sute de milioane de euro anual. Invocarea secretului instituțional nu poate deveni un paravan pentru cheltuieli publice care sunt suportate din banii tuturor.

Mai ales într-un moment în care guvernul cere sacrificii populației, companiilor și administrațiilor locale.

Românii aud zilnic despre necesitatea austerității, despre lipsa banilor pentru spitale, școli, infrastructură și investiții. În același timp, descoperă că statul găsește resurse pentru noi sporuri care adaugă sute de milioane de euro la nota de plată anuală.

Aceasta este adevărata problemă. Nu existența unui spor pentru specialiști reali, ci transformarea sporurilor într-un mecanism permanent de umflare a aparatului bugetar, fără transparență și fără o dezbatere publică serioasă.

Dacă operarea dronelor este o competență strategică, atunci statul trebuie să explice clar cine o exercită și de ce costă contribuabilul aproape jumătate de miliard de euro pe an.

În lipsa acestor explicații, „sporul de dronă” riscă să rămână în percepția publică nu un instrument de apărare națională, ci simbolul unei administrații care cere economie de la cetățeni și își acordă privilegii din ce în ce mai costisitoare.