31 ianuarie, 2023
Acasa Social 2.000 de vieţi, salvate de poştaşii donatori din tara

2.000 de vieţi, salvate de poştaşii donatori din tara

3 min read
0
0
50

Continuăm să salvăm vieţi, prin intermediul Campaniei Poştei Române, „Donează parte din viaţa ta”. Proiectul prin care poştaşii donează sânge a debutat în ianuarie 2022 şi a avut succes chiar de la prima ediţie.

Astăzi am dat startul celei de a patra ediţii a proiectului iniţiat de către Poşta Română, prin care angajaţii Companiei au înţeles necesitatea donării de sânge şi s-au alăturat, benevol, celor aflaţi în nevoie urgentă. Reîncepută în sediul Administraţiei Centrale din Bucureşti, această a patra ediţie a parteneriatului nostru cu Centrul de Transfuzie Bucureşti, va continua, pe rând, ca şi în primele trei etape, în toate judeţele ţării.

La celelalte ediţii au donat sânge aproape 630 de poştaşi, însumând aproximativ 283 de litri de sânge şi aproape 2.000 de vieţi salvate.

Astăzi, alţi 50 de poştaşi s-au alăturat campaniei noastre, donând peste 22 de litri de sânge, care vor putea salva 150 de vieţi.

Reamintim că unul din zece pacienţi români are nevoie urgentă de sânge.

Pe de altă parte, procentul donatorilor este foarte mic; aproximativ 2% din populaţia ţării este donatoare.

Am fost bucuros să donez sânge astăzi, împreună cu colegii mei, şi să contribui, astfel, la această efervescenţă a donării care i-a cuprins pe poştaşii noştri de un an încoace. Vreau să îi felicit pe toţi colegii care au înţeles că în mod real salvăm vieţi printr-un gest atât de simplu şi îi asigur că nu ne vom opri din această tradiţie a donării de sânge în Poşta Română. Dimpotrivă, ne vom creşte implicarea în activităţi, evenimente şi proiecte cu caracter social, pentru că este mare nevoie. Vom face toate aceste lucruri prin Fundaţia Poşta Română, dar nu numai”, a declarat Valentin Ştefan, Directorul General al Poştei Române.

Sursa:Comunicat Poşta Romana

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

GHIDUL CARDURILOR DE ENERGIE. TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE AJUTORUL DE 1.400 DE LEI PENTRU PLATA FACTURILOR

În 2023, MIPE oferă românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata fact…