SportVeolia a băgat autocarul Petrolului în marșarier!Situaţia tensionată de la Petrolul s-a dezamorsat, după ce reprezentanții CEO Veolia s-au întâlnit cu membrii fondatori şi cu reprezentanţii suporterilor, iar compania franceză continuă să finanţeze clubul ploieştean. Vestea primită de fanii ploieşteni este confirmată şi de faptul că antrenorul Flavius Stoican a semnat cu Petrolul, iar preşedintele Marius Stan va reveni în zilele următoare la Ploieşti. Mai mult, …Citeste mai mult
PoliticăSe prelungeşte contractul cu Veolia la PloieștiPotrivit unui comunicat al Primăriei Ploiești, astăzi, luni, 1 aprilie 2019, la ora 10.00, la sediul Primăriei municipiului Ploieşti, a avut loc o întâlnire între primarul Municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, şi conducerea companiei Veolia Energie Prahova, cu privire la negocierea contractului de furnizare energie termică şi apă caldă pentru ploieşteni. Întâlnirea a avut loc …Citeste mai mult
CulturăAnalia Selis prezintă Tango Simfonic. Ediţia a II-a: Milonga de mis amoresAnalia Selis invită publicul la cea de-a doua ediţie a proiectului Tango Simfonic, care poartă titlul Milonga de mis amores. Prima editie a proiectului, lansat în anul 2015, s-a desfăşurat până în 2018, toate concertele fiind sold out, bucurându-se aşadar de un real succes pe scenele din România şi în mediul internaţional. Analia revine cu o abordare autentică a tangoului, …Citeste mai mult
De la rafinament parizian, la sandvișul muncitorului din rafinărie. Povestea parizerului, așa cum a fost scrisă și la Ploiești