actualitate FrontAdministrația locală, între lege și realitatea politică. Două lucrări semnate de conf. univ. dr. Mihai Cristian Apostolache explică mecanismele juridice ale puterii localeLa intersecția dintre drept, administrație publică și realitatea politică locală apar două lucrări care pot fi utile nu doar juriștilor, ci și celor care exercită efectiv administrația locală: Primarul în jurisprudența Curții Constituționale și Legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale comentată și adnotată, ediția a II-a, revizuită, completată și adăugită, ambele semnate de conf. univ. dr. Mihai Cristian Apostolache. …Citeste mai mult
EvenimentPrietenii lui Gabi Dima uniți în Spectacolul Caritabil „Când dăruim din suflet, primim înmulțit!”Spectacolul caritabil „Când dăruim din suflet, primim înmulțit!”, organizat pe 3 noiembrie, la Baza sportivă „Kiru Sport” din Ploiești, a adunat la un loc multe suflete bune venite în sprijinul prietenului Gabi Dima şi suntem convinși că toată această acţiune îi va da putere, încredere şi speranţă. A fost o sărbătoare a speranţei, o seară în care magia solidarităţii s-a …Citeste mai mult
JustițieProfesorul de la UPG acuzat de luare de mită, pus sub control judiciarProfesorul de la Universitatea de Petrol – Gaze (UPG) Ploiești acuzat că a luat mită constând în bonuri valorice de carburant de la zeci de studenți în schimbul promovării examenelor a fost pus sub control judiciar cu interzicerea exercitării profesiei în executarea căreia a săvârșit faptele. Profesorul este cercetat sub control judiciar pentru 21 de fapte de luare de mită. …Citeste mai mult
Insolvența echipei Petrolul! Când „o nouă șansă” este doar o factură de 7,5 milioane de euro lăsată pe masă
Târgul de Crăciun din Ploiești își deschide porțile în decembrie. Primăria a lansat licitația pentru organizare