EconomicVot în Parlament pentru noua lege RCADeputaţii şi senatorii au adoptat proiectul cu doar două zile înainte de expirarea plafonării preţurilor. Actul normativ prevede şi tarife de referinţă, care trebuie aprobate de ASF. Acestea ar urma să ţină cont de media preţurilor din ultimii 5 ani. Aceeaşi lege impune, în premieră, şi pedeapsa cu închisoare pentru cei care folosesc piese auto contrafăcute. Va mai dura, însă, …Citeste mai mult
EconomicTarifele RCA ar putea crește din nou începând cu luna maiLegea privind tarifele RCA a fost dezbătută în Comisia pentru buget a Camerei Deputaţilor. Poliţele obligatorii s-ar putea scumpi din 19 mai, când ordonanţa dată de guvernul Cioloş nu ar mai produce efecte şi ar urma, teoretic, să explodeze şi preţurile. La comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor au avut loc discuţii aprinse. Au venit atât reprezentanţii transportatorilor, cât şi specialişti …Citeste mai mult
EconomicTariful RCA calculat pe 15 septembrie de faţă cu transportatorii va fi modificatPreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, afirmă, într-un interviu pentru Profit.ro, că ţinta de tarif RCA calculată iniţial în prezenţa asociaţiilor transportatorilor va fi modificată. Cea mai importantă influenţă va veni dinspre reevaluarea cheltuielilor administrative suportate de firmele de asigurare, spune şeful ASF. Pe 15 septembrie, cu ocazia primei încercări de a stabili un tarif maximal, a fost luat …Citeste mai mult
Administrația Polițeanu demolează abuzul de 20 de Ani! „Desființarea barierei ilegale pe cale administrativă” a intrat în vigoare! Asociația va achita contravaloarea lucrărilor!
Muzeul de Sculptură Monumentală în Aer Liber de la Ploiești va purta numele sculptorului Gheorghe Coman
Patron de presă, trecut inițial pe lista de pasageri a unui zbor privat București–Mykonos, alături de Vlad Cosma și Ștefan Nanu