actualitate FrontO campioană în uniformă. Larisa Elena Paraschiv, polițist de penitenciare și atletă de performanțăSindicatul EQUITAS o prezintă pe colega sa, agent principal de poliție penitenciară și sportivă legitimată la ACS Șoimul Brașov, cu multiple podiumuri la Campionatele Naționale Masters Dincolo de uniforma de serviciu, unii oameni demonstrează că pasiunea, disciplina și perseverența pot deveni performanță. Este și cazul Larisei Elena Paraschiv, agent principal de poliție penitenciară și supraveghetor în cadrul Penitenciarului de Femei …Citeste mai mult
Front M.A.I.Controlul Inspecției Penitenciare de la Târgșorul Nou, pus sub semnul întrebării de Sindicatul EQUITASSindicatul EQUITAS din cadrul Penitenciarului de Femei Ploiești – Târgșorul Nou trage un semnal de alarmă cu privire la modul în care a fost efectuat controlul Inspecției Penitenciare desfășurat în perioada 7–11 aprilie 2025. Într-un comunicat transmis public, organizația sindicală acuză lipsa de transparență, posibile abateri procedurale și o atitudine intimidantă față de angajați, conturând imaginea unui control formal, lipsit …Citeste mai mult
SocialSindicaliştii din penitenciare anunţă reluarea protestelorSindicaliştii din penitenciare solicită o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă pentru a discuta despre plata unor drepturi salariale restante şi anunţă declanşarea unor proteste, fiind nemulţumiţi de îngheţarea salariilor prin OUG 114/2018. Sindicaliștii vor recurge la proteste „pe fondul subfinanțării bugetului de anul acesta, care nu acoperă plata orelor suplimentare, dar nici decontul voucherelor de vacanță, actualizarea normei de hrană …Citeste mai mult
SocialSINDICATUL EQUITAS din Penitenciarul de femei Ploiești Targșorul Nou va fi prezent la acțiunile de protest declanșate de FSANPSindicaliştii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au anunţat luni calendarul acţiunilor de protest, ei solicitând condiţii de lucru mai bune şi plata orelor suplimentare, dar și demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader. Sindicatul Equitas din cadrul Penitenciarului de femei Ploiești Targșorul Nou, prin reprezentant legal Adrian Grigoroiu, în calitate de președinte, anunță că, începând cu data de 01.08.2018, se alătură celorlalte sindicate …Citeste mai mult
Rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploiești poate fi repornită „în orice moment”. Dan Dănulescu: „Teoretic, suntem pregătiți tehnic”
Administrația Polițeanu demolează abuzul de 20 de Ani! „Desființarea barierei ilegale pe cale administrativă” a intrat în vigoare! Asociația va achita contravaloarea lucrărilor!