SocialGrefierii din toată țara au întrerupt activitatea între orele 10.00 – 13.00Grefierii din toată ţara au întrerupt activitatea, vineri, între orele 10.00 – 13.00, fiind vorba de protest spontan în faţa sediilor instanţelor sau parchetelor, totodată un pichet având loc şi în Capitală, în faţa Ministerului Justiţiei, anunţă Asociaţia Grefierilor din România. “Pentru recunoaşterea, apărarea drepturilor şi intereselor categoriei profesionale a grefierilor, grefieri arhivari şi registratori, grefieri statisticieni şi grefierii documentarişti din …Citeste mai mult
Jazzul revine la Ploiești! Patru zile, artiști din opt țări și un festival care continuă o poveste începută în 1969
„Justițiarul de Berceni” a fost reținut la Ploiești pentru 24 de ore. El este vizat într-un dosar de agresiune și sechestrare
Justițiarul din Berceni” dă nas în nas cu Sectia 4 Ploiești! Victima lui e acum doar „presupus violator