EvenimentCinci persoane au fost rănite sâmbătă dimineaţă pe DN 1, la Posada, în urma unui accidentCinci persoane au fost rănite sâmbătă dimineaţă pe DN 1, la Posada, într-un accident în care au fost implicate două autoturisme, informează IJP Prahova. Potrivit ISU Prahova, două persoane sunt încarcerate, dar conştiente. Se intervine cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Din primele cercetări, cauza accidentului a fost pătrunderea pe contrasens, …Citeste mai mult
EvenimentBăiatul unui preot din Lipănești, Prahova, suspectat de crimă, urmată de incendiereUn tânăr în vârstă de 23 de ani, cunoscut ca şi consumator de etnobotanice, a fost audiat, joi, de poliţişti, el fiind suspectat de crimă, în cazul femeii din Lipăneşti, judeţul Prahova, găsită moartă într-o casă care a ars. La necropsie, pe trupul femeii de 65 de ani, au fost descoperite mai multe lovituri de cuţit. „În urma cercetărilor în …Citeste mai mult
EvenimentPeste 120 de ceasuri, 8.000 de euro şi 10 kg de bijuterii ridicate în urma percheziţiilor de miercuri dimineaţăPoliţiştii din Ilfov au ridicat peste 120 de ceasuri, 8.000 de euro şi aproximativ 10 kg de bijuterii (majoritatea aur) în urma celor şapte percheziţii efectuate la domiciliile unor persoane bănuite de furt din locuinţe, precum şi la două case de amanet. Potrivit IPJ Ilfov, la sediul poliţiei au fost aduse pentru audieri patru persoane, cu vârste cuprinse între 28 …Citeste mai mult
CulturăPovestea arestării lui Alexandru Ioan Cuza, văzută de un ploieștean, martor la evenimentUnul dintre evenimentele importante ale istoriei moderne a României rămâne momentul 11 februarie 1866, când a avut loc lovitura de stat prin care o alianță a forțelor politice de factură conservatoare și liberal-radicală, denumită cu o sintagmă care a făcut carieră în istoriografia noastră, monstruoasa coaliție, l-a obligat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza să abdice și să părăsească țara. Cauzele …Citeste mai mult
EvenimentNinsori abundente, lapoviţă, ploi şi polei, duminică, și în PrahovaÎntreaga ţară este, duminică, până la ora 18.00, sub incidenţa unei informări meteorologice de ninsori, lapoviţă, ploi şi polei, pentru opt judeţe fiind emisă avertizare cod portocaliu. În aceste zone, va ninge abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, cu rafale de vânt ce vor depăşi 70 km/h. Potrivit meteorologilor, …Citeste mai mult
EvenimentPERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE EVAZIUNE FISCALĂÎn această dimineaţă, poliţiştii efectuează 11 percheziţii pe raza judeţelor Braşov, Prahova, Galaţi şi a municipiului Bucureşti într-un dosar penal de evaziune fiscală cu prejudiciu de 1.000.000 de lei. La data de 5 decembrie a.c, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, efectuează …Citeste mai mult
EvenimentTrei răniţi, după ce un autobuz a intrat în coliziune cu un autoturism în localitatea prahoveană ScorţeniTrei persoane au fost rănite după ce un autobuz, în care nu erau pasageri, a intrat în coliziune cu un autoturism, miercuri dimineaţă, pe DJ 100E, pe raza localităţii prahovene Scorţeni, informează IPJ Prahova. ”Implicate autoturism şi autobuz (fără pasageri, avea o convenţie cu o firmă din Parcul Industrial Ploieşti). Din primele verificări, autoturismul nu a reuşit să adapteze viteza …Citeste mai mult
SportSINAIA, UNA DINTRE DESTINAŢIILE INCLUSE ÎN PLANUL DE PROMOVARE A ROMÂNIEI CU OCAZIA ORGANIZĂRII CAMPIONATULUI EUROPEAN DE FOTBAL DIN 2020Ministerul Turismului a ales să includă Sinaia în Planul de promovare a Campionatul European de Fotbal. Astfel, judeţul nostru se regăseşte printre destinaţiile turistice ce urmează să fie promovate în cadrul Campionatului European de Fotbal care va avea loc în iunie 2020. Prahova se numără, astfel, printre cele şapte judeţe, alături de Constanţa-Litoralul Mării Negre, Tulcea-Delta Dunării, Braşov, Mureş-Sighişoara, Sibiu …Citeste mai mult
Eveniment28 de percheziţii în patru judeţe, inclusiv Prahova, şi în Bucureşti într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de baniPoliţiştii din Bihor efectuează, vineri dimineaţa, 28 de percheziţii în patru judeţe şi în municipiul Bucureşti, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane bănuite de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii, prejudiciul cauzat fiind estimat la 8 milioane lei. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului …Citeste mai mult
EvenimentOpt persoane au fost transportate la spital în urma accidentului de pe DN 1BOpt persoane au fost transportate la spital în urma accidentului produs, duminică, pe DN 1B, în localitatea prahoveană Loloiasca. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au anunţat că în evenimentul rutier au fost implicate cinci autoturisme, în care se aflau 16 ocupanţi, iar unul dintre ele s-a răsturnat. Opt dintre pasageri, printre care trei copii, au fost transportaţi cu …Citeste mai mult
De la rafinament parizian, la sandvișul muncitorului din rafinărie. Povestea parizerului, așa cum a fost scrisă și la Ploiești