EvenimentUn polițist de la Secția 4 Ploiești, cu 0.31 alcoolemie, s-a răsturnat cu echipajul de polițieAstăzi dimineață, în jurul orei 6.00, un echipaj de poliție se îndrepta către o sesizare făcută prin serviciul de urgență 112. În zona Hotelului Prahova, deși avea prioritate, un alt autoturism a intrat în autospeciala poliției. Poliția Rutieră ajunsă la fața locului a testat pe cei doi conducători auto implicați în accident, iar aparatul etilotest a arătat o valoare de …Citeste mai mult
EvenimentUn polițist beat a făcut accident cu mașina de serviciu – VIDEOUn angajat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident, în comuna Costuleni. Din primele cercetări, poliţistul ieşean, agent şef principal în cadrul IPJ, se afla sub influenţa alcoolului în momentul în care a pierdut controlul volanului şi a intrat în copac. Au rezultat două victime: un jandarm şi un poliţist, care a fost transportaţi la …Citeste mai mult
FLOWERX 2027 aduce la București elita industriei florale! Preston Bailey, designerul evenimentelor de lux, vine pentru prima dată în România
Gașca Zurli sărbătorește 20 de ani la Ploiești: Spectacol aniversar „Zurli 20”, pe 14 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor