CulturăPremieră la Ploieşti: Concert de duduk pe scena FilarmoniciiFilarmonica „Paul Constantinescu” vă invită joi, 24 octombrie, de la ora 19.00, la un concert simfonic extraordinar care are în prim plan duduk-ul, instrument de suflat tradiţional armenesc. Concertul este dedicat Zilei Armatei Române. Invitat al serii este Cosmin Rafael Bălean, singurul roman care cântă pe un astfel de instrument. La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice ploieştene se află maestrul …Citeste mai mult
CulturăStatuia Libertății din Ploiești – un simbol republican și masonicLa Ploiești, în 1870, a avut loc ultima mare încercare de revoluție din spațiul românesc a generației pașoptiste și a mai tinerilor adepți ai spiritului anului 1848. Mișcarea, numită ironic Republica de la Ploiești, a fost descrisă în istoriografia română dintr-o perspectivă literaturizată, caragialească, dat fiind că-și datorează celebritatea operelor lui Ion Luca Caragiale. A rămas întipărit în mentalul colectiv …Citeste mai mult
CulturăZece lucruri pe care nu le știai despre orașul Ploiești1. În anul 52 d.Hr, Apostolul Andrei, care se stabilise în Scytia (Dobrogea) ca să creștineze zona, așa cum hotărâseră sorții la Sinodul Apostolic de la Ierusalim, a făcut un drum până în zona actualului Ploiești, unde, înainte să plece către sudul Rusiei de astăzi, și-a pierdut o sanda. Această sanda este căutată încă și acum, în mare secret, de …Citeste mai mult